CATEDRA MILITARĂ UST mun. Chişinău Tactica generală Tema 2/1: Bazele luptei moderne de arme întrunite. Asigurarea acţiunilor de luptă. Creat de Bubulici Leonid 2012

DIN CELE MAI RĂSPÎNDITE ARME CLASICE (OBIŞNUITE) FAC PARTE: 1. ARTILERIA (OBUZIERE, TUNURI, ARMINE, RATD, ARTILERIA RESPECTIVĂ). 2. TANCURILE (UŞOARE, MEDII ŞI GRELE). 3. MIJLOACELE ANTITANC (RATD). 4. MAŞINILE DE LUPTĂ DE INFANTERIE (TAB) MLD. 5. MIJLOACELE APĂRĂRII ANTIAERIENE. 6. ARMELE DE FOC DE INFANTERIE (CU GLONŢI). 7. FORŢELE ŞI MIJLOACELE DE NEUTRALIZARE RADIOELECTRONICĂ. 8. AVIAŢIA

Acţiunea militară a grupei (plutonului) de infanterie reprezintă ansamblul măsurilor şi activităţilor concepute, planificate şi desfăşurate de către aceasta pentru îndeplinirea sarcinilor repartizate, incluzînd acţiunea propriu-zisă (mişcarea, transportul, aprovizionarea, atacul, apărarea, manevrele necesare) sau executarea unei misiuni tactice, de instruire ori administrative. La nivel tactic acţiunile militare sunt concretizate în lupte şi ciocniri. Lupta este confruntarea armată (sau un şir de confruntări în mediul specific) prin care se urmăreşte îndeplinirea unor scopuri de importanţă tactică. Lupta se duce de către subunităţi sau grupări de forţe cu rol tactic, care, folosindu-şi elementele puterii de luptă (1) resping, (2) capturează sau (3) nimicesc grupările de forţe angajate şi îndeplinesc misiunile primite prin care se realizează o etapă (parte) a operaţiunei (bătăliei). 1. Formele luptei de arme întrunite şi caracteristicile concise ale lor

Ciocnirea reprezintă momentul angajării directe a inamicului de către forţele proprii de valoare tactică în confruntarea militară desfăşurată în timp scurt, având loc, de regulă, între elementele de siguranţă ale forţelor adverse şi care se poate transforma sau nu în luptă. Luptele şi ciocnirile se caracterizează prin: dinamism; schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei; întrebuinţarea armelor inteligente; mare diversitate de forme şi procedee de ducere a acţiunilor militare; caracter complex, decisiv şi de independenţă al acţiunilor; pregătire în timp scurt; folosirea mijloacelor moderne în pregătire şi desfăşurare; cibernetizare; folosirea cu pricepere a terenului şi a detaliilor de planimetrie; pregătirea şi desfăşurarea acestora în condiţiile pericolului şi a folosirii armelor nucleare, biologice şi chimice

După natura şi scopul lor acţiunile pe care le execută grupa de infanterie se concretizează în: (1) forme ale luptei armate, (2) acţiuni asociate luptei armate, (3) acţiuni specifice şi (4) de asigurare a acţiunilor şi protecţia forţelor. Lupta armată reprezintă confruntarea militară violentă între două forţe adverse cu putere de luptă care urmăresc fiecare în parte îndeplinirea scopurilor propuse Formele de luptă armată sunt ofensiva şi apărarea.

Ofensiva este forma de luptă armată prin care se urmăreşte capturarea, izgonirea sau nimicirea agresorului. Scopul general al ofensivei este înfrîngerea inamicului şi crearea condiţiilor pentru succesul acţiunilor ulterioare (sau pentru încetarea ostilităţilor şi trecerea la acţiuni post-conflict) 1.1. Ofensiva

Procedee specifice ofensivei: ofensiva din contact, ofensiva din mişcare, ofensiva combinată, urmărirea, lupta de întîlnire, ieşirea din încercuire Ofensiva din contact este procedeul prin care se realizează atacul inamicului aflat în apărare, plecînd la ofensivă din poziţiile deţinute în faţa acestuia. Ofensiva din mişcare este procedeul prin care se realizează atacul inamicului aflat în apărare, după un marş pe o distanţă variabilă. Ofensiva combinată este procedeul (specific marilor unităţi) prin care se realizează atacul inamicului aflat în apărare, cu o parte din forţe din mişcare, iar cu alta din contact. Urmărirea este procedeul ofensiv prin care se realizează menţinerea contactului cu inamicul care-şi părăseşte poziţiile de luptă şi încearcă să se retragă de sub focul forţelor atacatoare. Lupta de întîlnire este procedeul prin care două grupări de forţe adverse, în mişcare pe acelaşi itinerar, din sensuri opuse, se angajează în luptă urmărind realizarea scopurilor propuse prin acţiuni ofensive. Ieşirea din încercuire este procedeul ofensiv prin care se realizează scoaterea prin luptă a forţelor încercuite de sub loviturile inamicului.

Acţiuni cu caracter ofensiv: cercetarea prin luptă, raidul, atacul demonstrativ Cercetarea prin luptă este un atac cu obiectiv limitat executat pentru a-l sili pe inamic să-şi demascheze dispozitivul, mărimea, efectivul sau intenţia forţei sale, prin determinarea acestuia să răspundă la acţiunea ofensivă, dezvăluind astfel punctele slabe ale sistemului său defensiv Raidul este un atac de scurtă durată cu obiectiv limitat desfăşurat într-un spaţiu redus în teritoriul inamicului, urmărind nimicirea, distrugerea ori capturarea unuia sau mai multor elemente ale inamicului cu scopul de a dezorganiza acţiunile acestuia Atacul demonstrativ se execută cu scopul de a distrage atenţia inamicului fără a încerca angajarea în luptă a acestuia

Apărarea este forma de luptă armată prin care se realizează respingerea, oprirea sau întîrzierea inamicului în scopul menţinerii spaţiului (terestru, aerian, maritim, fluvial) sau obiectivului încredinţat 1.2. Apărarea Procedee specifice apărării: Apărarea mobilă este un procedeu adoptat în scopul nimicirii (înfrîngerii) inamicului printr-un atac hotărîtor executat cu o grupare de forţe de lovire (izbire), într-un moment favorabil. În acest scop, gruparea de lovire trebuie să aibă o mobilitate mai mare sau cel puţin egală cu a atacatorului, iar celelalte forţe aflate în apărare să reuşească fixarea inamicului şi direcţionarea pătrunderii acestuia în sensul dorit. apărarea mobilă, apărarea pe poziţii apărarea pregătită din timp, apărarea pregătită în grabă, retragerea, apărarea pe aliniamente intermediare şi apărarea în încercuire

Apărarea pe poziţii este procedeul adoptat în scopul (1) interzicerii, pentru o perioadă de timp stabilită, a pătrunderii inamicului într-o anumită porţiune de teren (zonă, raion, obiectiv); (2) nimicirea propriu-zisă a inamicului constituie un obiectiv secundar; (3) se organizează în scopul menţinerii ferme a poziţiei de apărare, producerii de pierderi cît mai mari inamicului, respingerii ofensivei acestuia şi interzicerii pătrunderii lui în adîncime; acest procedeu se bazează pe un sistem de poziţii combinat cu obstacole, amenajarea judicioasă a terenului şi manevra rezervelor. Apărarea pregătită din timp este procedeul defensiv care permite forţelor angajate în luptă să-şi pună în aplicare în volum complet elementele puterii de luptă Apărarea pregătită în grabă este procedeul defensiv care permite forţelor angajate în luptă să-şi pună în aplicare în volum redus elementele puterii de luptă. Retragerea este procedeul defensiv prin care forţele angajate în luptă întîrzie acţiunile inamicului şi se sustrag de sub loviturile puternice ale acestuia, schimbîndu-şi poziţiile de luptă spre înapoi.

Apărarea pe aliniamente intermediare se organizează de către marile unităţi operative, atunci cînd inamicul dispune de o superioritate covîrşitoare de forţe şi mijloace sau are o situaţie avantajoasă. Scopul apărării, în acest caz, îl constituie cîştigarea de timp, producerea de pierderi inamicului şi sustragerea forţelor proprii de sub loviturile acestuia. Apărarea în încercuire este procedeul prin care forţele menţin o suprafaţă de teren (obiectiv), luptînd cu un inamic care este dispus în jurul lor şi acţionează pe toate direcţiile.

La apărare se trece: - pentru respingerea inamicului care execută un contraatac - pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii - în cadrul luptei de întîlnire Trecerea la apărare pentru respingerea inamicului care execută un contraatac pe timpul desfăşurării ofensivei are loc atunci cînd forţele proprii de pe direcţia de contraatac sunt inferioare numeric, calitativ şi/sau poziţional forţelor inamicului care contraatacă şi nu sunt în măsură să le respingă din mişcare Trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii se execută în cadrul eşalonului superior pentru: asigurarea flancurilor şi spatelui forţelor; respingerea contraatacului; crearea condiţiilor favorabile pentru continuarea ofensivei cu alte subunităţi şi pentru refacerea resurselor necesare luptei Trecerea la apărare în cadrul luptei de întîlnire se execută în situaţia cînd inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe şi mijloace

Ambuscada este un procedeu de luptă folosit, atît în apărare cît şi în ofensivă, în scopul întîrzierii acţiunilor inamicului, producerii de panică şi pierderi, precum şi pentru nimicirea acestuia Capcana este un procedeu simplu şi eficace de luptă împotriva inamicului care constă dintr-un ansamblu de acţiuni practice bazate pe folosirea lucrărilor genistice (gropi, furnale, locaşuri, şanţuri, escarpe, contraescarpe, abatize, avalanşe), dispozitivelor speciale (laţuri, curse, saci cu pietre, plase şi spirale din sîrmă, frînghii cu bile din lemn, fier sau pietre), barajelor şi obstacolelor improvizate, minelor cursă, terenului mlăştinos sau cu posibilităţi de inundare, punctelor obligate de trecere, pădurilor, porţiunilor cu drumuri şi căi ferate cu poduri, surselor de apă şi construcţiilor care oferă posibilităţi de adăpostire, pentru istovirea, întîrzierea şi nimicirea inamicului sau reducerea capacităţii sale combative

1.3. DEPLASAREA, Marul Deplasarea este acţiunea desfăşurată de subunităţi pentru dislocarea dintr-un raion într-altul, intrarea în luptă sau executarea manevrei. Deplasarea trebuie să se facă rapid, dispersat şi în ascuns pentru a asigura protecţia subunităţilor împotriva loviturilor inamicului Subunităţile se deplasează prin următoarele procedee: marş (pe autovehicule sau pe jos); transport (pe comunicaţii feroviare, maritime, fluviale şi aeriene) şi combinat Marşul constă în deplasarea organizată a subunităţilor în coloane. Se execută noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, iar ziua numai pe timpul desfăşurării acţiunilor de luptă, atunci cînd este impus de condiţiile situaţiei şi la depărtări mari înapoia dispozitivului forţelor din contact cu inamicul. Marşul pe timp de zi se execută pe coloane de subunităţi, cu distanţe mari între ele şi necesită măsuri de siguranţă eficace, în special în punctele obligatorii de trecere

Staţionarea constă în dispunerea grupei într-un raion în vederea pregătirii unor acţiuni de luptă, a marşului sau în scopul refacerii puterii de luptă. Pentru staţionare grupa se dispune într-un raion în cadrul eşalonului superior sau independent STAŢIONAREA Raionul de staţionare al grupei se stabileşte, de obicei, de către eşalonul superior, şi trebuie să asigure dispunerea mascată a grupei, protecţie NBC, să aibă căi de intrare şi de ieşire şi să ofere posibilitatea asigurării cu apă a personalului. În raionul de staţionare grupa se dispune dispersat în lungul itinerarelor de deplasare sau în afara acestora, ţinîndu-se seama de dispozitivul care trebuie constituit în vederea ducerii acţiunilor de luptă Raionul de staţionare se ocupă, de regulă, pe întuneric sau în condiţii de vizibilitate redusă. Oprirea coloanelor subunităţilor pe linii de comunicaţii pentru a aştepta intrarea în raionul de staţionare este interzisă

1.5. SIGURANA SIGURANŢA SIGURANŢA – forma asigurării de luptă prin care se urmăreşte interzicerea pătrunderii elementelor de cercetare a inamicului în DL, DM, staţionare, evitarea unui atac prin surprindere din partea inamicului şi asigurarea condiţiilor pentru intrarea organizată a trupelor în luptă Tipurile siguranţei - siguranţa staţionării. - siguranţa de marş. - siguranţa de luptă

1.5. SIGURANA Pentru prevenirea atacului inamicului prin surprindere, elementelor de cercetare i cercetare-diversiune ale acestuia se organizează sigurana staionării, de mar, de luptă. În staţionare, grupa de infanterie poate fi numită ca post de pază independent sau ca post de pază, acţionînd în cadrul plutonului, ca pichet de pază (independent). Ea se trimite pînă la o distanţă de 1,5 km (2 km) atunci cînd acţionează pe transportor blindat (maşină de luptă a desantului) sau 1 km cînd acţionează pe jos. Postul de pază organizează o poziţie de apărare cu o dezvoltare frontală de pînă la 200 m şi primeşte o fîşie de siguranţă cu o lărgime de pînă la 600 m. Grupa poate fi numită patrulă de siguranţă de cap (flanc, spate) cu misiunea de a face siguranţa pichetului mobil (subunităţilor, coloanelor). În siguranţa de marş grupa poate primi ca întărire 1-2 pionieri. Grupa numită ca patrulă de siguranţă se deplasează în faţa subunităţii căreia îi face siguranţa la următoarele distanţe: cînd deplasarea se execută pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) ziua – pînă la 1500 m, noaptea – pînă la 500 m; cînd deplasarea se execută pe jos (pe schiuri), ziua – pînă la 600 m, noaptea – pînă la 200 m.

2. Dispozitive şi formaţii Dispozitivul de luptă Dispozitivul de luptă este adunarea subunităţii în teren pentru ducerea luptei corespunzătoare hotărîrii luate de comandant. Dispozitivul premărgător de luptă Dispozitivul premărgător de luptă este adunarea subunităţilor (companiei, batalionului) pentru deplasarea în coloane dispersate pe front şi în adâncime. În companie (batalion) baza lui o constituie coloanele de plutoane (companie) Dispozitivul de marş Dispozitivul de marş al subunităţilor este format (adunare) subunităţii pentru deplasarea în coloană. dispozitivul de marş a plutonului, companiei, batalionului este coloana. Principalele dispozitive ale subunităţilor sînt: - dispozitivul de marş; - dispozitivul premărgător de luptă; - dispozitivul de luptă. Dispozitiv – mod în care subunităţile se dispun în teren în vederea staţionării, deplasării sau executării unei acţiuni de luptă.

2. Dispozitive şi formaţii pentru grupa IM 1. Lanţ de trăgători de marş (cînd grupa acţionează pe jos) a) Grupa în coloană b) Grupa în săgeată c) Grupa în linie 2. Formaţii de adunare a) Grupa în linie b) Grupa în coloană 3. Dispozitive premergătoare de luptă a) Grupa în coloană b) Grupa în săgeată 4. Dispozitive de luptă a) Lanţ de trăgători din dispozitivul premergător de luptă al grupei în coloană b) Lanţ de trăgători din dispozitiv premergător de luptă al grupei în săgeată

2. Dispozitive şi formaţii a) Grupa în coloană (cînd acţionează pe jos) Militarii se deplasează unul înapoia celuilalt la distanţa de 6-8 m, avînd în faţa formaţiei EAP, urmată de comandantul de grupă şi EAB Lanţ de trăgători de marş

b) Grupa în săgeată (cînd acţionează pe jos) Grupa se deplasează cu EAP în formă de triunghi în faţă (comandantul echipei primul, servantul în dreapta, trăgătorul la PM în stînga, la o distanţă de 10 m unul de altul), comandantul grupei înapoia EAP (la 10 m) şi cu EAB în spate în formă de triunghi (comandantul echipei primul, la 20 m înapoia comandantului de grupă, servantul 1 în dreapta lui, iar servantul 2 în stînga).

Grupa se deplasează avînd în flancul stîng EAB, iar în flancul drept EAP, comandantul de grupă se află la mijloc; între militari intervalul este de aproximativ 6-8 m. c) Grupa în linie (pe jos)

2.2. Formaţii de adunare a) Grupa în linie

b) Grupa în coloană

2.3. Dispozitive premergătoare de luptă a) Grupa în coloană Militarii se deplasează unul înapoia celuilalt la distanţa de 6-8 m, avînd în faţa formaţiei EAP, urmată de comandantul de grupă şi EAB. Asemănător cu 2.1. Dispozitive de marş a) i b)

b) Grupa în săgeată (cînd acţionează pe jos) Grupa se deplasează cu EAP în formă de triunghi în faţă (comandantul echipei primul, servantul în dreapta, trăgătorul la PM în stînga, la o distanţă de 10 m unul de altul), comandantul grupei înapoia EAP (la 10 m) şi cu EAB în spate în formă de triunghi (comandantul echipei primul, la 20 m înapoia comandantului de grupă, servantul 1 în dreapta lui, iar servantul 2 în stînga).

2.4. Dispozitive de luptă a) Lanţ de trăgători din dispozitivul premergător de luptă al grupei în coloană EAP se desfăşoară în linie în funcţie de acoperirile din teren (cu servantul în dreapta comandantului echipei şi trăgătorul la PM în stînga acestuia), iar EAB se va desfăşura executînd un salt pînă cînd vor ajunge în linie cu EAP (la stînga comandantului grupei se află trăgătorul la AG-7, iar în stînga acestuia servanţii), comandantul de grupă aflîndu-se între cele două echipe.TAB va fi amplasat m lateral stînga şi la aproximativ 200 m înapoia lanţului de trăgători

b) Lanţ de trăgători din dispozitiv premergător de luptă al grupei în săgeată EAP se desfăşoară la fel ca la lit.a, iar EAB va executa saltul identic, pînă cînd ajung în linie cu EAP, comandantul de grupă fiind plasat între cele două echipe în lanţ de trăgători EAP se desfăşoară în linie în funcţie de acoperirile din teren (cu servantul în dreapta comandantului echipei şi trăgătorul la PM în stînga acestuia),

3. Principalele noţiuni, definiţii şi termeni tactici Flanc – extremitatea dreaptă sau stîngă a formaţiei sau DL al unei subunităţi. Front: 1. Linia pe care sînt desfăşurate subunităţile înaintate. 2. Fîşia în care se duc acţiunile de luptă. 3. Partea DL a trupelor, care este îndreptată spre inamic. Joncţiune – porţiunea de teren de la flancurile interioare DL a două subunităţi vecine. Interval – depărtarea măsurată în sensul frontului (paralel cu frontul) între flancurile a două subunităţi. Adîncimea apărării – distanţa de la LDA pînă la limita din spate de dispunerea elementelor DL. Adîncimea misiunii de luptă – distanţa de la LDA inamicului pînă la aliniamentul cu cucerirea căruia se socoate îndeplinirea misiunii de luptă. Raion – porţiune de teren în care se dispun forţele (mijloacele) în vederea îndeplinirii unei misiuni, sau în care se organizează lucrări sau se desfăşoară activităţi de luptă. Sînt raioane: de apărare a batalionului, de concentrare, de aşteptare, de bază, de rezervă, de odihnă, de adunare, de staţionare, iniţial.

Aliniament – linia sau fîşia rezultată (căpătată) din reunirea a mai multor puncte sau obiective din teren care prezintă interes pentru acţiuni. Punct – loc amenajat în teren pentru desfăşurarea unor activităţi militare. Există puncte: de conducere şi de observare, de alimentare, de aprovizionare, de regulare, iniţial, aprovizionare cu apă, de întreţinere a tehnicii, medical. Halta – oprirea planificată care se execută pe timpul desfăşurării marşului, pentru odihna efectivului, primirii hranei, controlul tehnicii ş.a. Itinerar de deplasare – traseul stabilit în vederea deplasării unui vehicol, unei coloane ş.a.

Operaţiunile militare altele decît războiul (OMAR) sunt acţiuni şi misiuni ale căror scopuri se îndeplinesc prin alte mijloace decît lupta armată. Operaţiunile militare altele decît războiul în care sunt implicate grupa de infanterie, în cadrul eşalonului superior, sunt: 1. asistenţa umanitară; asistenţa naţională acordată unei naţiuni; 2. impunerea zonelor de excludere; 3. loviturile şi raidurile; sprijinul militar acordat autorităţilor civile; 4. evacuarea necombatanţilor; 5. acţiunile în sprijinul păcii; 6. acţiunile de descurajare; 7. acţiunile de căutare-salvare-evacuare; 8. acţiunile de apărare şi de menţinere a ordinii constituţionale Acţiunile subunităţilor se desfăşoară în una din următoarele perioade (stări) distincte: de pace, criză, război şi postconflict. De regulă, acţiunile desfăşurate pe timp de pace, în situaţii de criză şi în perioada post-conflict fac parte din gama acţiunilor militare altele decît războiul

Acţiunile militare asociate luptei armate şi operaţiilor militare altele decît războiul sunt măsuri şi activităţi premergătoare sau consecutive luptei armate şi operaţiilor militare altele decît războiul, prin care subunităţile sunt pregătite sau aduse în starea din care să poată desfăşura misiunea următoare sau să înceteze misiunea în curs de derulare. Principalele forme de acţiuni militare asociate sunt: deplasarea, staţionarea, regruparea şi înlocuirea

Înlocuirea cuprinde un ansamblu de măsuri şi activităţi ce se execută, de regulă, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, pentru predarea unor raioane de către subunităţile care le-au ocupat altor subunităţi în vederea continuării acţiunilor de luptă. Pentru executarea înlocuirii, subunităţilor care se înlocuiesc li se stabilesc raioane de adunare, iar celor care vin în locul acestora – raioane de plecare. La fixarea acestora trebuie să se ţină seama de existenţa drumurilor de acces care să asigure deplasarea în ascuns a forţelor şi dispunerea lor în cadrul raioanelor în mod dispersat, fără a fi observate (simţite) de inamic

Regruparea cuprinde un ansamblu de măsuri şi activităţi ce se execută în scopul creării unei noi grupări pentru trecerea la o nouă misiune de luptă, mutării efortului în cursul luptei pe o altă direcţie şi întăririi grupării existente. Regruparea poate fi executată: din adîncime spre front; de-a lungul frontului sau, dinspre front spre înapoi. Regruparea trebuie să fie simplă în concepţie şi execuţie, să se desfăşoare repede şi în ascuns, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă. Grupa se regrupează cu mijloace proprii (transportoare amfibii blindate, maşini de luptă, automobile, pe jos) şi, uneori, cu elicoptere puse la dispoziţie de eşaloanele superioare. Momentul şi ordinea de regrupare se stabilesc de comandantul eşalonului superior. Pe timpul regrupării, grupa de infanterie trebuie să aibă putere de luptă pentru a trece la îndeplinirea oricăror misiuni. Regruparea subunităţilor din forţele de angajare imediată este precedată, uneori, de înlocuirea acestora

Esenţa şi trăsăturile caracteristice ale luptei moderne de arme întrunite. Cerinţele luptei moderne de arme întrunite faţă de trupe. Căile de obţinere. Mijloacele de nimicire a inamicului şi caracteristicile lor. Formele luptei de arme întrunite şi caracteristicile concise ale lor. Apărarea, ofensiva, marşul, lupta de întîlnire, staţionarea, siguranţa (de marş, de staţionare, nemijlocită, de luptă). Metodele de constituire a dispozitivelor subunităţilor şi caracteristicile lor concise. Procedeele de ducere a luptei de arme întrunite. Principiile de bază ale luptei moderne de arme întrunite. Principalele noţiuni, definiţii şi termeni tactici. Raionul, aliniamentul, punctul, itinerarul de marş, halta, îndrumarea, coordonarea, armele (nucleară, de precizie înaltă, chimică, biologică, incendiară, obişnuită). Lovitura, focul (asupra obiectivelor izolate, concentrat, foc de baraj, mobil şi fix, foc frontal, foc de flanc, foc încrucişat, foc-pumnal), manevra (învăluire, ocolire, retragere), urmărirea. Lupta, atacul, misiunea de luptă, frontul, flancul, joncţiunea, intervalul, limita dinainte, dispozitivul de marş, dispozitivul premergător de luptă, dispozitivul de luptă. Lucrările de fortificaţie şi barajele (poziţie, poziţie de tragere, locaş, şanţ de comunicaţie, adăpost, punct de sprijin, obstacol, baraje, distrugeri, cîmp de mine, culoar, zonă contaminată, raioane incendiate, inundate).