EDUCAŢIA PARENTALĂ sau CUM SĂ DEVII PĂRINTE POZITIV ÎNTR-O LUME NEGATIVĂ Prof. înv. preşc. VERDEŞ Maria G.P.N. CORNU LUNCII Prof. înv. preşc. VERDEŞ Maria G.P.N. CORNU LUNCII

EDUCAŢIA PARENTALĂ Obiective: -transmiterea unor cunoştinţe şi informaţii în legătură cu rolul de părinte în vederea dezvoltării abilităţilor şi competenţelor necesare întreţinerii unei relaţii armonioase cu copilul şi cu întreaga familie (E. Vrăşmaş, 2002) -formarea conştiinţei educative a părinţilor în scopul îndrumării, îngrijirii şi educării eficiente a copilului -modificarea opticii pe care părinţii o au asupra întâlnirilor din cadrul activităţilor cu părinţii

PĂRINTELE POZITIV – O PROVOCARE, O NECESITATE, O SOLUŢIE? Un părinte pozitiv trebuie să se întrebe mereu: Eu ce am făcut pentru copilul meu?

SCOPUL CERCETĂRII Această cercetare şi-a propus să ajute părinţii să conştientizeze poziţia pe care o ocupă în relaţia cu copilul lor, natura acestei relaţii, importanţa şi rolul şcolii în educaţia copilului, eficienţa activităţilor de educaţie parentală.

IPOTEZA GENERALĂ ŞI IPOTEZE DE LUCRU Ipoteza generală:Ipoteza generală: Intervenţia prin programe de educaţie parentală duce la creşterea abilităţilor parentale pozitive. Ipoteze de lucruIpoteze de lucru 1.Părinţii doresc să fie cei mai buni prieteni ai copiilor. 2.Părinţii deţin anumite atitudini şi comportamente de părinţi pozitivi. 3.Părinţii recurg la pedeapsă atunci când copiii lor greşesc. 4.Părinţii încearcă rezolvarea problemelor copiilor lor pe cont propriu. 5.Părinţii nu se simt pregătiţi pentru a face faţă unui adolescent.

CONCLUZII Părinţii au, în general, o idee bună despre propriul comportament considerând că deţin numeroase şi apreciabile abilităţi parentale. Părinţii cunosc paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a construi şi întreţine o relaţie pozitivă cu copiii lor, însă, uneori, situaţia şi starea emoţională a părinţilor sau a copiilor deteriorează această legătură prin indiferenţa, nervozitatea şi agresivitatea cu care cele două părţi se implică. Părinţii ştiu că pedeapsa fizică nu aduce beneficii în relaţia pe care o au cu copiii lor, dar, totuşi, recurg la aceasta, de cele mai multe ori, din aceleaşi motive: stres, lipsa timpului liber, încăpăţânarea copilului etc. Părinţii încearcă rezolvarea pe cont propriu a problemelor prin care trec copiii lor. Dacă rezultatele se lasă aşteptate şi ei obosesc, doar atunci apelează la serviciile educatorului şi, mai rar, la ajutorul unui specialist. De cele mai multe ori, părinţii refuză să accepte o problemă a copiilor lor, ratând astfel ocazia de a corecta greşeala care este încă mică. Părinţii sunt cu adevărat îngrijoraţi de ideea că vor avea adolescenţi indolenţi, iresponsabili. Părinţii sunt deschişi spre comunicare dacă educatorul are calităţi empatice şi abilităţi de comunicare asertivă. Părinţii nu au încredere în şcoală, în instituţie, însă pot avea încredere în cadrul didactic. Relaţia şcoală-familie nu are o temelie solidă, însă multe cadre didactice au început să construiască deja pe aceasta. Pot spune că acesta este motivul pentru care cred şi susţin cu putere ideea că, în şcoală, o adevărată educaţie a copilului trebuie dublată de o educaţie a părinţilor. Educatorul este cel care trebuie să sape adânc şi conştient în stratul afectiv al relaţiei cu părinţii pentru a înfige pilonii încrederii, respectului, determinării şi cooperării.

Realitatea impune prezenţa unui părinte pozitiv în fiecare casă, iar acesta poate fi format în cadrul activităţilor cu părinţii. Orice părinte care participă la aceste întâlniri trebuie să se simtă provocat, trebuie să i se prezinte în câteva cuvinte necesitatea intervenţiei lui în educaţia copilului şi trebuie să i se demonstreze că el poate fi unica soluţie pentru o mare problemă a copilului. Părinţii trebuie mereu provocaţi, stimulaţi, optimizaţi pentru ca relaţia dintre şcoală şi familie să se bucure de încredere şi suport reciproc. Şcoala trebuie să câştige încrederea familiei, iar familia trebuie să abordeze cu interes şi seriozitate educaţia copiilor. Şcoala este deficitară în ceea ce priveşte managementul activităţilor cu părinţii, arătându-se reticentă la noile abordări propuse de programele internaţionale de educaţie parentală. Şcoala şi familia trebuie să conlucreze pentru a satisface nevoile emoţionale ale copiilor, pentru a-i disciplina, pentru a-i proteja. CONCLUZII

MULŢUMESC!