SEMIOLOGIE CHIRURGICALĂ PROCESUL DIAGNOSTIC SEMIOLOGIA CHIRURGICALĂ A CAPULUI SEMIOLOGIA CHIRURGICALĂ A GÎTULUI Conf. Univ. Gh. I. CRISTALOV

Progresul tehnico-ştiintific a creat condiţii pentru dezvoltarea rapidă a noilor ramuri medicale.Aceasta în mod direct a mărit posibilităţile de diagnostică medicală a bolilor chirurgicale.Lucrul în clinica chirurgicală cere de la medic să fie la curent cu noile performanţe ale medicinii şi tehnicii,dar să nu uite nicidecum de bazele diagnosticii şi artei medicale. Majoritatea acestor baze au fost puse în trecutul îndepărtat de catre premărgătorii noştri. Progresul tehnico-ştiintific a creat condiţii pentru dezvoltarea rapidă a noilor ramuri medicale.Aceasta în mod direct a mărit posibilităţile de diagnostică medicală a bolilor chirurgicale.Lucrul în clinica chirurgicală cere de la medic să fie la curent cu noile performanţe ale medicinii şi tehnicii,dar să nu uite nicidecum de bazele diagnosticii şi artei medicale. Majoritatea acestor baze au fost puse în trecutul îndepărtat de catre premărgătorii noştri. În era computatoarelor şi metodelor de cercetare îngustă puţini posedă măiestria de diagnostic la patul bolnavului şi nu uită metodele simple de cercetare şi tratament. S-ar părea că e mult mai uşor de efectuat radiografia pulmonară unui pacient cu febră decît de a efectua auscultaţia şi percuţia minuţioasă. S-ar părea că imaginea radiografică dictează necesitatea intervenţiei chirurgicale,pe cînd într-un complex cu observaţiile clinice indică lipsa absolută a necesităţii intervenţiei cu caracter invaziv. În era computatoarelor şi metodelor de cercetare îngustă puţini posedă măiestria de diagnostic la patul bolnavului şi nu uită metodele simple de cercetare şi tratament. S-ar părea că e mult mai uşor de efectuat radiografia pulmonară unui pacient cu febră decît de a efectua auscultaţia şi percuţia minuţioasă. S-ar părea că imaginea radiografică dictează necesitatea intervenţiei chirurgicale,pe cînd într-un complex cu observaţiile clinice indică lipsa absolută a necesităţii intervenţiei cu caracter invaziv.

Un medic începător are şanse de succes fiind în posesia a 4 calităţi sigure: 1.cunoştinţe medicale fundamentale, inclusiv în specialitatea sa 1.cunoştinţe medicale fundamentale, inclusiv în specialitatea sa 2.sistematism în ordinea de colectare a informaţiei anamnestice şi de examinare a bolnavilor 3.spirit de observaţie şi discernămînt - calitatea de a remarca detaliile cele mai sugestive şi 4. imparţialitate (stăpînire de sine şi abţinere de la decizii pripite)

Originea etimologica a cuvîntului diagnostic ţine de grecescul dia - trans (peste) şi gnosis - cunoaştere, pentru ca în acceptul său modern să se interpreteze ca deducţie medicală ce reflectă boala prezentată de un bolnav concret.Diagnosticul este rezultanta unui proces cognitiv complex definitivat prin operaţiuni de analiză şi sinteză. Medicul care nu este apt să opereze cu noţiuni dialectice riscă să comită erori fatale prin care să se deziluzioneze în profesiunea îmbrăţişată. Gîndirea clinică a unui asemenea medic nu va putea beneficia nici de cele mai sofisticate tehnici de examen paraclinic, iar bolnavilor le va prescrie doar tratamente simptomatice sau sindromatice. Originea etimologica a cuvîntului diagnostic ţine de grecescul dia - trans (peste) şi gnosis - cunoaştere, pentru ca în acceptul său modern să se interpreteze ca deducţie medicală ce reflectă boala prezentată de un bolnav concret.Diagnosticul este rezultanta unui proces cognitiv complex definitivat prin operaţiuni de analiză şi sinteză. Medicul care nu este apt să opereze cu noţiuni dialectice riscă să comită erori fatale prin care să se deziluzioneze în profesiunea îmbrăţişată. Gîndirea clinică a unui asemenea medic nu va putea beneficia nici de cele mai sofisticate tehnici de examen paraclinic, iar bolnavilor le va prescrie doar tratamente simptomatice sau sindromatice. Bineînţeles că ar fi bine de avut la îndemînă o bază de diagnostic perfect unde să fie prezente ultrasonografia,endoscopia, angiografia, TC, RMN. Bineînţeles că ar fi bine de avut la îndemînă o bază de diagnostic perfect unde să fie prezente ultrasonografia,endoscopia, angiografia, TC, RMN.

Fiecare patologie are evoluţia clinică proprie compusă din simptoame şi sindroame. Fiecare patologie are evoluţia clinică proprie compusă din simptoame şi sindroame. Cuvîntul simptom este de origine greacă -symptoma şi denumeşte un semn (de ex. durere, dispnee, vomă,cianoză, hiperemie, edem ş.a.). Cuvîntul simptom este de origine greacă -symptoma şi denumeşte un semn (de ex. durere, dispnee, vomă,cianoză, hiperemie, edem ş.a.). Cuvîntul sindrom este de asemenea de origine greacă - syndromos care merg aproape şi traduce noţiunea ce semnifică un complex de simptome cu origine comună care caracterizează o anumită stare patologică a organismului (de exemplu: obliterarea arterială, ocluzia intestinală, hipertonia vasorenală, hipertonia renovasculară, hipertensiunea portală, insuficienţa poliorganică ş.a.). Cuvîntul sindrom este de asemenea de origine greacă - syndromos care merg aproape şi traduce noţiunea ce semnifică un complex de simptome cu origine comună care caracterizează o anumită stare patologică a organismului (de exemplu: obliterarea arterială, ocluzia intestinală, hipertonia vasorenală, hipertonia renovasculară, hipertensiunea portală, insuficienţa poliorganică ş.a.). Ştiinţa care studiază scmnele şi sindroamele morbide se numeşte semiotica sau semiologie. Ştiinţa care studiază scmnele şi sindroamele morbide se numeşte semiotica sau semiologie.

Aşadar, semnele şi sindroamele bolii sunt apreciate subiectiv (anchetarea bolnavului, precizare ce ţine de istoricul bolii actuale, legăturile acesteia cu alte suferinţe din trecut etc.), dar si obiectiv prin examene fizicale (inspecţie. palpaţie, percutie, auscultatie, diferite măsurări pe organismul bolnavilor). Aşadar, semnele şi sindroamele bolii sunt apreciate subiectiv (anchetarea bolnavului, precizare ce ţine de istoricul bolii actuale, legăturile acesteia cu alte suferinţe din trecut etc.), dar si obiectiv prin examene fizicale (inspecţie. palpaţie, percutie, auscultatie, diferite măsurări pe organismul bolnavilor). Formularea diagnosticului se imaginează ca un proces în trei etape. Formularea diagnosticului se imaginează ca un proces în trei etape. La prima etapă se efectuează examenul subiectiv şi obiectiv al bolnavului, medicul punînd in evidenţă diferite simptome şi sindroame morbidice, prin care se poate stabili un diagnostic prezumtiv (adică diagnosticul de internare sau diagnosticul dedus la prima adresare a bolnavului). La prima etapă se efectuează examenul subiectiv şi obiectiv al bolnavului, medicul punînd in evidenţă diferite simptome şi sindroame morbidice, prin care se poate stabili un diagnostic prezumtiv (adică diagnosticul de internare sau diagnosticul dedus la prima adresare a bolnavului). La cea de a II-a etapă de investigaţii diagnostice, pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului prezumptiv se procedează la examinări de laborator şi explorări paaraclinice. La cea de a II-a etapă de investigaţii diagnostice, pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului prezumptiv se procedează la examinări de laborator şi explorări paaraclinice. La etapa III de investigare a diagnosticului sunt expuse datele obiective şi cele subiective care au sugerat diagnosticul prezumptiv cu rezultatele probelor de laborator şi examenele paraclinice. Informaţiile culese sunt diferenţiate cu alte variante de afecţiuni asemănătoare, astfel definindu-se diagnosticul clinic. La etapa III de investigare a diagnosticului sunt expuse datele obiective şi cele subiective care au sugerat diagnosticul prezumptiv cu rezultatele probelor de laborator şi examenele paraclinice. Informaţiile culese sunt diferenţiate cu alte variante de afecţiuni asemănătoare, astfel definindu-se diagnosticul clinic.

Foaia de observaţie clinică Foaia de observaţie clinică Procesul de investigare diagnostică se documentează prin foaia de observaţie clinică care în cazul unui bolnav chirurgical diferă prea puţin de cea a unui pacient terapeutic. Momentele specifice în documentarea statutului morbid al unui bolnav clirurgical se prezintă prin descrierea fidelă a manifestărilor şi a semnelor locale care în contextul traumatismelor au adesea şi valoare juridică, precum şi prin tratarea exactă a informaţiilor ce ţin de decizia intervenţiilor chirurgicale, monitorizarea postoperatorie, iar toate în sumă, conform regulilor curente, se implică decisiv în formularea diagnosticului principal, a complicaţiilor şi maladiilor concomitente. Procesul de investigare diagnostică se documentează prin foaia de observaţie clinică care în cazul unui bolnav chirurgical diferă prea puţin de cea a unui pacient terapeutic. Momentele specifice în documentarea statutului morbid al unui bolnav clirurgical se prezintă prin descrierea fidelă a manifestărilor şi a semnelor locale care în contextul traumatismelor au adesea şi valoare juridică, precum şi prin tratarea exactă a informaţiilor ce ţin de decizia intervenţiilor chirurgicale, monitorizarea postoperatorie, iar toate în sumă, conform regulilor curente, se implică decisiv în formularea diagnosticului principal, a complicaţiilor şi maladiilor concomitente.

Foaia de observaţie clinică se compune din mai multe etape: Foaia de observaţie clinică se compune din mai multe etape: Datele paşaportale Diagnosticul de trimitere Diagnosticul de internare Acuze Istoricul actualei boli Istoricul vieţii Datele clinice obiective Statutul local Diagnosticul prezumptiv Datele paraclinice Diagnosticul clinic:de bază,complicaţii,boli concomitente TratamentEpicriza,pronostic,recomandări

Acuzele bolnavului: în practica chirurgicală sunt uneori atît de tipice, încît pot sugera un diagnostic destul de sigur. De obicei bolnavul solicită medicul pentru durerile ce îl supără în prezent, deşi ar putea suferi şi de alte maladii care în prezent nu-l deranjează prea mult. De aceea se vor releva acuzele majore (care sunt definite de alterarea curentă a sănătăţii) de cele secund definite de asociaţiile morbide. Oricum acuzele bolnavului se referă la capitolul datelor subiective ale foii de observaţie clinică (plîngeri, istoricul prezentei suferinţe, istoria vieţii bolnavului, antecedente morbide eredocolaterale, anamneza epidemiologică) şi ar fi inexact să le raportăm la informatii obiective(descrierea rezultatelor examenelor fizicale de sistem, statutul local). Acuzele bolnavului: în practica chirurgicală sunt uneori atît de tipice, încît pot sugera un diagnostic destul de sigur. De obicei bolnavul solicită medicul pentru durerile ce îl supără în prezent, deşi ar putea suferi şi de alte maladii care în prezent nu-l deranjează prea mult. De aceea se vor releva acuzele majore (care sunt definite de alterarea curentă a sănătăţii) de cele secund definite de asociaţiile morbide. Oricum acuzele bolnavului se referă la capitolul datelor subiective ale foii de observaţie clinică (plîngeri, istoricul prezentei suferinţe, istoria vieţii bolnavului, antecedente morbide eredocolaterale, anamneza epidemiologică) şi ar fi inexact să le raportăm la informatii obiective(descrierea rezultatelor examenelor fizicale de sistem, statutul local).

Examenul bolnavului: Examenul bolnavului: 1.Examenul general (de ansamblu) 1.Examenul general (de ansamblu) 2.Examenul loco-regional 2.Examenul loco-regional 3.Examenul orientat 3.Examenul orientat Examenul general (de ansamblu) Examenul general (de ansamblu) Se începe cu aprecierea stării generale. Adunînd informaţia de ordin subiectiv, medicul îşi poate crea o imagine despre statutul general al bolnavului. El va nota starea bolnavului cu următoarele apreciative: Se începe cu aprecierea stării generale. Adunînd informaţia de ordin subiectiv, medicul îşi poate crea o imagine despre statutul general al bolnavului. El va nota starea bolnavului cu următoarele apreciative: satisfăcăoare, satisfăcăoare, de gravitate medie, de gravitate medie, gravă, gravă, extrem de gravă, extrem de gravă, preagonală, preagonală, agonală, agonală, moarte clinică sau moarte clinică sau moarte biologică. moarte biologică. După ce s-a estimat statutul general al bolnavului se apreciază constituţia lui, expresia feţei, coloraţia tegumentelor, starea de nutriţie, sistemul osteo-muscular, ţinuta. După ce s-a estimat statutul general al bolnavului se apreciază constituţia lui, expresia feţei, coloraţia tegumentelor, starea de nutriţie, sistemul osteo-muscular, ţinuta.

Pentru ca examinatorului să nu-i scape vreo alterare patologică, la examenul de ansamblu se vor respecta principiile de plenar abord: se examinează bolnavul în ansamblu, apoi se inspectează zona indicată de acesta se examinează bolnavul în ansamblu, apoi se inspectează zona indicată de acesta de simetrism (se compară starea organelor pare, membrelor) de simetrism (se compară starea organelor pare, membrelor) de consecutivitate (se va accepta o anumită ordine sau o schemă a examenului, de exemplu, de sus în jos: capul, gîtul, toracele, abdomenul, extremităţile) de consecutivitate (se va accepta o anumită ordine sau o schemă a examenului, de exemplu, de sus în jos: capul, gîtul, toracele, abdomenul, extremităţile) dinamism (examen în polipoziţie: şezînd şi în ortostatică, în decubit lateral stîng şi drept, culcat şi şezînd etc ) dinamism (examen în polipoziţie: şezînd şi în ortostatică, în decubit lateral stîng şi drept, culcat şi şezînd etc ) Examenul loco-regional Inspecţia locală se face pentru a examina şi descrie focarul patologic. Se disting două tipuri de explorare: examenul urmărind fiecare sistem de organe şi examenul ce tinde să descrie statutul local. Descrierea statutului local după evaluarea manifestărilor exterioare ale bolii (ulcere trofice, plăgi, tumor proeminent, panariciu, gangrenă, cicatrice ş.a.) va fi detaliată şi scrupuloasă. Inspecţia locală se face pentru a examina şi descrie focarul patologic. Se disting două tipuri de explorare: examenul urmărind fiecare sistem de organe şi examenul ce tinde să descrie statutul local. Descrierea statutului local după evaluarea manifestărilor exterioare ale bolii (ulcere trofice, plăgi, tumor proeminent, panariciu, gangrenă, cicatrice ş.a.) va fi detaliată şi scrupuloasă. Examenul orientat Examenul orientat De obicei acesta presupune examenul unei cavităţi şi vizează în primul rînd cavitatea bucală, faringele. De obicei acesta presupune examenul unei cavităţi şi vizează în primul rînd cavitatea bucală, faringele.

Temperatura corpului Temperatura corpului măsurată la nivel axilar se consideră normală dacă nu a depăşit 36,4 - 36,8 C cu posibile variaţii fiziologice în cursul zilei. Nivelurile termice minime se înregistrează între orele 3-6 dimineaţa, cele maxime între 5 şi 9 seara. Gradientul itermic la persoanele sănătoase nu depîseşte 0,6.Cauzele ce provoacă ascensiunea termică sunt nişte procese chimice (substanţe pirogene endogene sau proteine alogene) şi fizice (termoproducţie exagerată pe fond de termodiapersie diminuată). Se cunosc următoarele variante de febră: Temperatura corpului măsurată la nivel axilar se consideră normală dacă nu a depăşit 36,4 - 36,8 C cu posibile variaţii fiziologice în cursul zilei. Nivelurile termice minime se înregistrează între orele 3-6 dimineaţa, cele maxime între 5 şi 9 seara. Gradientul itermic la persoanele sănătoase nu depîseşte 0,6.Cauzele ce provoacă ascensiunea termică sunt nişte procese chimice (substanţe pirogene endogene sau proteine alogene) şi fizice (termoproducţie exagerată pe fond de termodiapersie diminuată). Se cunosc următoarele variante de febră: 3 7 °C stare subfebrilă, 3 7 °C stare subfebrilă, °C febra moderată, °C febra moderată, C febră înaltă C febră înaltă. 40 hipertermie. 40 hipertermie. Febra depăşind °C este hiperpiretică, se însoţeşte, de obicei, de grave tulburări nervoase şi prezintă pericol de moarte. Febra depăşind °C este hiperpiretică, se însoţeşte, de obicei, de grave tulburări nervoase şi prezintă pericol de moarte.

Febră remitentă (extenuantă) Febra postoperatorie (resorbtivă). Febra intermitentăFebră continuă.

Palparea (de la lat. palpatio) Palparea (de la lat. palpatio) Palparea unimanuală - poate fi o palpare superficială (de orientare) sau una profundă (de exemplu, prin alunecare la examenul abdominal). Pentru palpare profundă, penetrantă se foloseşte şi procedeul mîinilor suprapuse "duble", cînd mîna dreaptă palpează, iar cea stîngă, aşezată deasupra acesteia, presează.Palparea superficială este un procedeu foarte valoros avantajelor oferite de tehnicile paraclinice. Palparea unimanuală - poate fi o palpare superficială (de orientare) sau una profundă (de exemplu, prin alunecare la examenul abdominal). Pentru palpare profundă, penetrantă se foloseşte şi procedeul mîinilor suprapuse "duble", cînd mîna dreaptă palpează, iar cea stîngă, aşezată deasupra acesteia, presează.Palparea superficială este un procedeu foarte valoros avantajelor oferite de tehnicile paraclinice. Palparea bimanuală. Palparea organului sau a unui segment de structuri оntre două mîini se numeşte palpare bimanuală. Palparea bimanuală. Palparea organului sau a unui segment de structuri оntre două mîini se numeşte palpare bimanuală.

Palparea superficială este un procedeu foarte valoros оn chirurgia de urgenţă, cînd se explorează un bolnav cu "abdomen acut", pentru că adesea ea echivalează ca informativitate cu cele mai perfecte tehnici de inves- tigare paraclinică. În afecţiunilele cronice ale organelor intraabdominale,însă, palparea este de valoare secun- dară, mai exact auxiliară, pentru că cedează important avantajelor oferite de tehnicile paraclinice. Palparea superficială este un procedeu foarte valoros оn chirurgia de urgenţă, cînd se explorează un bolnav cu "abdomen acut", pentru că adesea ea echivalează ca informativitate cu cele mai perfecte tehnici de inves- tigare paraclinică. În afecţiunilele cronice ale organelor intraabdominale,însă, palparea este de valoare secun- dară, mai exact auxiliară, pentru că cedează important avantajelor oferite de tehnicile paraclinice. Palparea profundă este mai informativăÎn diferite patologii în ţesuturi şi cavităţi se poate acumula gaze,lichid sau elemente de altă consistenţă.Consistenţa se etermină la fel prin palpare,poate fi dură,moale sau elastică.În caz de acumulare de lichid seros,sînge sau puroi este caracteristică fluctuaţia. Palparea profundă este mai informativăÎn diferite patologii în ţesuturi şi cavităţi se poate acumula gaze,lichid sau elemente de altă consistenţă.Consistenţa se etermină la fel prin palpare,poate fi dură,moale sau elastică.În caz de acumulare de lichid seros,sînge sau puroi este caracteristică fluctuaţia.

Percuţia (lat. percussio ciocînire) Percuţia (lat. percussio ciocînire) Prin metoda percuţiei mediate ("deget de deget") se detectă cumulaţiile lichidiene sau gazoase din cavităţile interne pe fond de traumatisme sau diferite stări patologice. Percuţia propriuzisă (ciocînirea cu pulpa degctelor pe tegumentul superficial se efectuează cînd suspectăm dispoziţia superficială a colecţiilor Prin metoda percuţiei mediate ("deget de deget") se detectă cumulaţiile lichidiene sau gazoase din cavităţile interne pe fond de traumatisme sau diferite stări patologice. Percuţia propriuzisă (ciocînirea cu pulpa degctelor pe tegumentul superficial se efectuează cînd suspectăm dispoziţia superficială a colecţiilor hidro-aerice mobile (clapotaje în stenoza pilorică sau ileusul hidro-aerice mobile (clapotaje în stenoza pilorică sau ileusul prin obstrucţie). Percuţia topografică şi comparativă sefoloseşte mai des în chirurgia toracică. prin obstrucţie). Percuţia topografică şi comparativă sefoloseşte mai des în chirurgia toracică. Auscultaţia (lat. auscultatio - auditn) Auscultaţia (lat. auscultatio - auditn) Antrenîndu-sepermanent în auscultaţia organelor interne, inclusiv a vaselor de calibru, chirurgul poate ridica valoarea acestui procedeu de explorare la nivelul palpaţiei.Această metodă dă posibiitate de determina caracterul ygomotelor cardiace (asurzite, accentuate, sufluri).Lipsa totală a garguimentului intestinal denotă atonie intestinală şi e caracteristică pentru formele grave de peritonită,accentuarea sunetelor e caracteristică ocluziei intestinale.În stenoza arterială se auscultă suflul sistolic,în anevrizme-sunet de titirez. Antrenîndu-sepermanent în auscultaţia organelor interne, inclusiv a vaselor de calibru, chirurgul poate ridica valoarea acestui procedeu de explorare la nivelul palpaţiei.Această metodă dă posibiitate de determina caracterul ygomotelor cardiace (asurzite, accentuate, sufluri).Lipsa totală a garguimentului intestinal denotă atonie intestinală şi e caracteristică pentru formele grave de peritonită,accentuarea sunetelor e caracteristică ocluziei intestinale.În stenoza arterială se auscultă suflul sistolic,în anevrizme-sunet de titirez.

INVESTIGAŢII PARACLINICE Se împart în invazive şi neinvazive Se împart în invazive şi neinvazive Cele invazive sunt asociate de lezarea integrităţii pielii sau mucoasei(angiografie,pneumomediastinografia..) Cele invazive sunt asociate de lezarea integrităţii pielii sau mucoasei(angiografie,pneumomediastinografia..) Neinvazive: Neinvazive: Radiografia, Radiografia, USG, USG, TC:spiralată,multidimensională,cu emisie de pozitroni(permite determinarea afectarea canceroasă a nodulilor limfatici de dimensiuni mai mici de 1 cm),metodele tridimensionale ecocardiografice de diagnostic a patologiilor cardiace dau posibilitate de a vizualiza schimbările valvulare şi nu numai. TC:spiralată,multidimensională,cu emisie de pozitroni(permite determinarea afectarea canceroasă a nodulilor limfatici de dimensiuni mai mici de 1 cm),metodele tridimensionale ecocardiografice de diagnostic a patologiilor cardiace dau posibilitate de a vizualiza schimbările valvulare şi nu numai. Angiografia computerizată devine cea mai informativă metodă de diagnostic în tromboembolismul arterelor pulmonare. Angiografia computerizată devine cea mai informativă metodă de diagnostic în tromboembolismul arterelor pulmonare. USG endoscopică USG endoscopică

Procesele inflamatorii ale ţesuturоlor moi ale capului Pe tegumentul feţei infecţia poate iniţia o serie de procese, de exemplu foliculite, furuncule şi carbunculi, care se localizează mai frecvent pe buza superioară sau pe linia şantului nazolabial. Specificul structurilor faciale bogate în ţesut celular lax face ca procesele inflamatoare să se manifeste cu edeme marcante şi hiperemie extinsă adesea pe ariile adiacente: pe obraji, orbite, regiunea parotidomaseterică. Pe tegumentul feţei infecţia poate iniţia o serie de procese, de exemplu foliculite, furuncule şi carbunculi, care se localizează mai frecvent pe buza superioară sau pe linia şantului nazolabial. Specificul structurilor faciale bogate în ţesut celular lax face ca procesele inflamatoare să se manifeste cu edeme marcante şi hiperemie extinsă adesea pe ariile adiacente: pe obraji, orbite, regiunea parotidomaseterică. Inflamaţia glandei parotide specifică este parotidita epidemică bilaterală, cu edeme moderate şi dureri foarte frecvent se insoţeşte de orhită. Explorarea cavităţii bucale- hiperomie şi umfiatura pe traiectul canalului excretor. Inflamaţia glandei parotide specifică este parotidita epidemică bilaterală, cu edeme moderate şi dureri foarte frecvent se insoţeşte de orhită. Explorarea cavităţii bucale- hiperomie şi umfiatura pe traiectul canalului excretor. Tumorile capului Tumorile capului Chirurgia generală se confruntă mai frecvent cu nişte formaţiuni benigne - aterom, lipom, papilom etc. care nu ridică dificultăţi diagnostice, fiind nişte tumori net limitate şi mobile în raport cu ţesuturile învecinate. Un aterom supurat devine dureros şi se insoţeşte de semne caracteristice inflamaţiei acute. Lipomul creşte din tesuturi adipoase, este de consistenţă dur-elastică, indolor, de formă rotundă sau ovulară şi mobil în raport cu tegumentul şi structurile adiacente. Se pot detecta, doar la o inspecţie de rutină, şi formaţiuni maligne (bazalioame, melanoame, cancer pavimentos si alte tumori). Chirurgia generală se confruntă mai frecvent cu nişte formaţiuni benigne - aterom, lipom, papilom etc. care nu ridică dificultăţi diagnostice, fiind nişte tumori net limitate şi mobile în raport cu ţesuturile învecinate. Un aterom supurat devine dureros şi se insoţeşte de semne caracteristice inflamaţiei acute. Lipomul creşte din tesuturi adipoase, este de consistenţă dur-elastică, indolor, de formă rotundă sau ovulară şi mobil în raport cu tegumentul şi structurile adiacente. Se pot detecta, doar la o inspecţie de rutină, şi formaţiuni maligne (bazalioame, melanoame, cancer pavimentos si alte tumori). SEMIOLOGIA CHIRURGICALĂ A CAPULUI SEMIOLOGIA CHIRURGICALĂ A CAPULUI

SEMIOLOGIA CHIRURGICALĂ A GÎTULUI În porţiunea anterioară a gîtului se situează căile de conducere aeriană şi cele digestive, glanda tiroidă paratiroidele, pachetele vasculo-nervoase, ganglionii limfatici.Graţie marilor spaţii interfasciale şi ţesutuilor laxe orgaunele situate cervical sunt mobile acest avantaj oferă spaţiu pentru cumulaţii de sînge revărsat, de exsudat, aer, colecţii care modifică configuraţia gîtului-hematoame, enfizeme subcutanate. Tumefierea difuză a gîtului se observă оn cazul "edemului în pelerină" produs de compresiunea toracică traumatică (asfixie prin creşterea presiunii intratoracice) sau de o compresie a venei cave superioare prin tumoarea emergentă din mediastin sau din plămîn (sindromul v. cave superioare). Tumefierea asimetrică a gîtului se constată în caz de flegmoane, abcese, guşă, anevrisme arteriale, tumori primare şi metastatice, diverticuli esofagieni cervicali (Zenker) etc.

Semiologia viciilor congenitale Torticolis - diformitatea gîtului ce presupune atitudinea vicioasă a capului. Este o afecţiune polietiologică care se determină de luxaţia vertebrelor cervicale, hipoplazia muşchilor gîtului, cicatricile tegumentului cervical, vertebropatii şi alte cauze. Dar mai frecvent diformitatea se defineşte de hipertrofia şi degradarea cicatriceală unilaterală a muşchiului sternocleidomastoidian, prin care acesta s-a scurtat. Diagnosticul se decide deja la examenul primar: atitudine vicioasă a capului cu înclinarea sa permanent într-o parte, bărbia fiind orientată spre partea sănătoasă. Chisturile şi fistulele medio-cervicale sunt nişte dlsplazii legate de persistenţa orificiului de deschidere a canalului tireoglos.Chisturile mediane se situează pe linia mediană între osul hioid şi laringe. Se pot localiza şi paramedian, dar oricum au legătură cu osul hioid. Chistul creşte lent de la dimensiunea unui bob de mazăre pînă la a unei nuci (mai rar depăşeşte aceste dimensiuni). Periodic se poate deversa prin ductul tireogоos care se deschide la baza limbii în regiunea găurii oarbe.

Chisturile cervicale laterale sunt nişte reminiscenţe ale arcurilor brahiale şi sunt localizate pe linia marginală anterioară a muşchiului sterno-cleido-mastoidian la orice nivel, dar mai des pe aria triunghiului carotidian. Chisturile cervicale laterale pot fi: 1.interne, cînd acestea comunică cu faringele 2.externe, cînd cavitatea chistică se deschide prin duct fistulos pe tegument 3.complexe, cînd ductulul fistulos se deschide şi în laringe şi pe tegument. Secretul eliminat din asemenea fistule simulează saliva. Chistul cervical dermoid este un defect de conformaţie a ectodermului care se produce pe linia mediană a corpului (linia de sutură a structurilor embrionare) şi se întîlneşte nu doar pe gît, dar şi pe torace, abdomen, pe coccis. Chistul cervica se află dispus mai jos de cartilajul tiroid, dar deasupra fisurii sternal şi poate atinge diferite proporţii. Este o formaţiune durelastică, cu suprafaţă netedă, contur sferic regulat, palpator indolor. Spre deosebire de guşă nu se deplasează la deglutiţie.

Traumatismele cervicale Traumatismele cervicale Se disting leziuni deschise şi închise ale gîtului. La cele închise se referă contuziile şi fracturile care se produc prin compresiune, lovitură directă sau cădere de la înălţime. Contuziile ţesuturilor moi se manifestă cu durere intensă, edem, echimoze, sufuziuni, hematoame, tuse, iar la fractura osului hioid se pot semnala dereglări respiratorii. Contuziile laringelui şi traheei se exprimă clinic prin durere acerbă, insuportabilă, grave dereglări respiratorii, efecte reflexe (vecinătatea nervului vagus, zonei sinocarotidiane), se poate produce stop cardiac (sincopă). Plăgile de pe regiunea cervicală pot fi superficiale, dar şi profunde, cînd sunt afectate sau dezintegrate conductele aeriene, digestive, magistralele arteriovenoase, nervii de calibru, de aceea semnele clinice sunt de un mare polimorfism, iar prognosticul оntotdeauna sever, decesul putвnd surveni prin hernoragie profuzг san embolie gazoasг (оn leziunile venoase).

Nodulii limfatici cervicali Nodulii limfatici cervicali Ganglionii cervicali sunt regionali pentru regiunea capului şi gîtului cu organele situate aici. La acest nivel se întrerup vasele limfatice pornite de la cutia toracică, glanda mamară, plămîni şi esofag, precum şi de la stomac (nodul Virchov, situat pe locul de revărsare a canalului toracic limfatic în unghiul venos Pirogov din stînga). Pe fondul unei inflamaţii nespecifice ganglionii cresc оn volum (1 - 2cm), sunt dureroşi la palpare. Ganglionii limfatici afectaţi de metastaze tumorale sunt de consistenţă lemnoasă, indolori, au contur neregulat, aderă reciproc şi cu ţesuturile din preajmă. Prin afectarea tuberculoasă a ganglionilor limfatici cervicali se determină semnele unei limfadenite tuberculoase cronice (preponderent la copii şi adolescenţi), care poate evolua sub formă cazeoasă sau limfomatoasă.

Examinarea glandei tiroide Glanda tiroidă se compune din 2 lobi, dispuşi lateral pe trahee, şi comunicînd prin un istm ce acoperă anterior inelele II - IV ale traheei. Cea mai frecventă afecţiune chirurgicală interesînd glanda tiroidă este guşa (mărirea de volum a glandei cauzată de procese hiperplastice sau de modificări degenerative) care poate avea caracter difuz, nodular sau mixt. Creşterea de volum glandular se notează cu cifre romane оn funcţie de gradul adenomegaliei - 0,I,II,III, IV,V Semnele evocatoare ale tireotoxicozei (guşeitoxice difuze, boala Basedow) se prezintă prin triada clasică: guşă difuză, exoftalmie şi tahicardie. Compresiunea pe segmentul cervical al trunchiu lui simpatic se manifistг prin sindromul Claude Ber-nard-Horner: propulsia în interior a globului ocular (enoftalmie), mioză (micşorarea pupilei) şi îngustarea fantei palpebrale din cauza ptozei pleoapei superioare.

Afectarea inflamatorie a glandei tiroide poate evolua sub formă de tiroidită acută, subacută şi cronică (inflamaţia în glanda afectată de guşă se numeşte strumită). Tiroidita acută se însoţeşte de ascensiune termică, cefalee, dureri în regiunea glandei tiroide şi semne locale de inflamaţie Tiroidita cronică se dezvoltă lent şi se asociază de regulă cu semne de hipotireoză. Guşa limfomatoasă cronică (boala Hashimoto) se caracterizeazг de oreşterea ambilor lobi, glanda este de consistenţă dură, cu suprafaţă netedă, indoloră O altă afecţiune a glandei tiroide este boala Riedel (tiroidită fibroasă), cînd sub influenţa unei transformări fibroase glanda capătă o duritate lemnoasă, aderă de structurile vecine Pentru cancerul de teroidian este mai sugestivă apariţia unui sau cîtorva noduli cervicali sau în perimetrul glandei afectate de guşă (de regulă o guşă nodulară puţin activă). Pentru cancerul tirodian este caracteristică şi viteza de proliferare metastatică, mai mult, uneori metastazele se depistează înaintea tumorii primare din glandă.