Fenomenele acustice ce apar în timpul ciclului cardiac - zgomote cardiace Sunt patru zgomote cardiace: Zgomotul 1 şi 2 - perceptibile stetacustic, în condiţii normale; Zgomotul 3 şi 4 - foarte slabe, în general imperceptibile stetacustic, dar posibil de înregistrat pe fonocardiogramă.

Caracteristicile zgomotelor cardiace

Auscultaţia Auscultaţia permite perceperea zgomotelor cardiace cu ajutorul unui stetofonendoscop. Zonele de auscultaţie: aria mitrală – spaţiul V i.c. stâng, pe linia medio- claviculară aria tricuspidiană - sub apendicele xifoidian; aria aortică – spaţiul II i.c. drept parasternal; aria pulmonară – spaţiul II i.c. stâng parasternal;

Fonocardiograma Definiţie: înregistrarea grafică a oscilaţiilor produse de zgomotele cardiace;

Fonocardiograma – zgomote patologice 1. 1.Stenoza de valve sigmoidiene: suflu sistolic în romb. 2. Insuficienţa de valve sigmoidiene: suflu diastolic. 3. Stenoza de valve A-V: Suflu diastolic în romb. 4. Insuficienţa de valve A-V: suflu sistolic.

1887 Fiziologul britanic Augustus D. Waller din Londra a publicat primele studii de electrocardiografie umană, realizate cu un electrometru capilar( J Physiol1887;8: ) 1889 Fiziologul olandez Willem Einthoven a văzut experimentul cu ocazia Primului Congres al Fiziologilor 1893 Willem Einthoven introduce termenul de electrocardiogramă la intrunirea Asociatiei Medicale Olandeze

EKG nu înregistrează direct activitatea electrică a sursei (inima). O astfel de activitate ar necesita electrozi plasaţi direct pe ţesutul generator de curent. EKG înregistrează modificările campului electric generat de inimă în momentul depolarizării şi repolarizării cardiomoicitelor. Inima poate fi privită ca un dipol mobil într-un mediu conductor cu un moment electric dipolar – vector cardiac.

DEFINIŢIE EKG = Înregistrarea la suprafaţa corpului a variaţiilor ciclice ale campului electric indus de activitatea cardiacă. ECG – evoluiază starea electrică a inimii prin analiza variaţiilor în timp a proiecţiei vectorului cardiac pe diferite planuri. Evaluarea proiecţiei vectorului cardiac se face prin derivaţii ECG.

PRINCIPIU Depolarizare şi Repolarizare În repaus, cardiomiocitele sunt încărcate + pe versantul extern al membranei şi - la interior. În timpul depolarizării, potenţialul de membrană se inversează. Negativitatea de repaus a interiorului se reduce spre 0 şi apoi interiorul devine pozitiv ca urmare a influxului de Na+ (vezi PA, faza 0).

Derivaţia I = mâna dreaptă şi mâna stângă Derivaţia II= mâna dreaptă şi piciorul stâng Derivaţia III= mâna stângă şi piciorul stâng Metode de înregistrare a ECG 1. BIPOLARE DERIVAŢIILE STANDARD ALE MEMBRELOR Descrise de Einthoven, numite DI, DII, DIII

2. UNIPOLARE DERIVAŢIILE UNIPOLARE ALE MEMBRELOR NUMITE aVR, aVL, aVF a – amplificare V - voltaj R,L,F – locul de plasare a electrozilor

Derivaţiile V1 - V6 (unipolare pectorale)

Unda P = depolarizarea ambelor atrii E o undă rotunjită, pozitivă Durata = 0,10 sec. Amplitudine = 0,25 mV/ 2,5 mm (1mV=10mm)

Geneza undei P

Unda q Este o unda subţire, ascuţită şi negativă Durata= 0,04 sec. Amplitudine < ¼ din amplitudinea undei R Patologic: q îngroşat, cu A > ¼ R Sugerează necroză miocardică (IMA).

Unda Q

Unda R

1. Este o undă +, ascuţită, simetrică 2. Este cea mai mare undă + de pe EKG 3. Nu reflectă depolarizarea bazei VS 4. Amplitudinea ei este proporţională cu masa ţesutului ventricular depolarizat. In infarctul miocardic acut masiv, amplitudinea R scade – prognostic sever

Unda S

DEPOLARIZAREA BAZEI VS Unda S 1. E o undă mică, -, ascuţită. 2. Reprezintă ultima fază a depolarizării VS se studiază împreună cu celelalte unde ale depolarizării ventriculare = complexul QRS Durata QRS = 0,08-0,10 sec. QRS > 0,10 - 0,12 s hipertrofie ventriculară QRS >0,12s bloc de ramură (BRS, BRD)

Segmentul S-T

PQRS

Unda T

UNDA T E ultima undă ce se înregistrează într-un ciclu cardiac Semnifică repolarizarea vetriculară E rotunjită, +. De ce?

DERIVAŢIILE UNIPOLARE Vilson (V1-V6)

Unda P= Depolarizarea atriilor Complexul QRS = Depolarizarea ventriculelor Unda T = Repolarizarea ventriculelor Derivatia II EKG

Axa electrică a inimii 1. R2 > R1 > R3 – poziţie oblică 2. R1 > R2 > R3 – poziţie orizontală 3. R2 > R3 > R1 – poziţie verticală R2 > R1 > R3 R1 > R2 > R3 R2 > R3 > R1 R2 > R1 > R3 R1 > R2 > R3 R2 > R3 > R1

Normal Zonă de infarct în partea anterioarăa miocardului Zonă de infarct în partea posterioară a apexului

Defibrilation Fibrillaţie cardiacă Fibrillation auriculaire