Responsabilitatea juridică a personalului medical Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie Nicolae Testemiţanu Catedra Medicina Legală Responsabilitatea juridică a personalului medical Andrei Pădure Şef catedră, d.ş.m., conferenţiar universitar

Conţinut: Introducere; Incursiune cronologică în reglementarea activităţii şi responsabilităţii personalului medical; Tipurile de responsabilitate şi temeiurile pentru atragere la răspundere; Noţiunea de infracţiune şi temeiurile pentru atragere la răspundere juridică; Infracţiunile din domeniul ocrotirii sănătăţii.

Introducere Tendinţa prioritară a sistemului sănătăţii, la etapa actuală, constă în amplificarea reglementării juridice a activităţii medicale, ce se referă îndeosebi la ajutorul medical, susţinerea juridică a pacientului şi medicului. Reformele politico-sociale şi legislative din domeniul ocrotirii sănătăţii ce au avut loc în republică în ultimele decenii au schimbat radical viziunile şi principiile de acordare a asistenţei medicale, statutul medicului, relaţiile lui cu pacientul, societatea şi statul.

Introducere Astfel, reglementarea juridică a activităţii medicale de rând cu implementarea asigurărilor obligatorii în sistemul sănătăţii, în contextul trecerii ţării la economia de piaţă, au indus modificări inclusiv în relaţia dintre instituţia medico-sanitară şi personalul medical pe de o parte şi pacient pe de altă parte, atribuindu-i şi un aspect economic. Cunoaşterea normelor juridice este absolut necesară în practica medicală întrucât respectarea lor este o garanţie de protecţie a medicului în procesul activităţii profesionale, cu atât mai mult în condiţiile actuale în care drepturile pacienţilor sunt reglementate juridic, iar aceştia (pacienţii) insistă asupra respectării lor. Necunoaşterea legislaţiei nu scuteşte persoana vinovată de responsabilitate pentru comiterea faptei ilicite.

Incursiune cronologică î n reglementarea activităţii şi responsabilităţii personalului medical Codul de legi al lui Hammurabi cel Mare ( î.Hr.), rege al Babilonului, conţinea 9 paragrafe destinate drepturilor şi responsabilităţilor medicului. Prevederi asemănătoare au existat şi î n Grecia Antică, Imperiul Roman, Egipt, China.

Incursiune cronologică î n reglementarea activităţii şi responsabilităţii personalului medical În Ţara Moldovei, reglementări ale activităţii şi responsabilităţii medicale apar pentru prima dată în Pravila lui Vasile Lupu, publicată la Iaşi în anul Această culegere de legi, cunoscută sub numele de Carte românească de învăţătură (de la pravilele împărăteşti şi de la alte judeţe), a marcat trecerea Ţării Moldovei de la dreptul nescris (oral – obiceiul pământului), la cel scris şi a prevăzut anumite sancţiuni contra medicilor ce nu-şi onorau obligaţiile profesionale sau mai ales participau la acţiuni criminale.

Răspunderea juridică răspunderea juridică constituie cea mai gravă formă de răspundere socială şi este una din instituţiile fundamentale ale dreptului răspunderea constă în obligaţia de a suporta sancţiunea regulii de drept pentru un fapt imputabil

Răspunderea profesională medicală Urmăreşte: protejarea intereselor bolnavului stimularea iniţiativei medicului în interesul bolnavului valoare profilactică

Formele răspunderii juridice a) a) răspunderea penală; b) b) răspunderea civilă; c) c) răspunderea administrativă; d) d) răspunderea disciplinară; e) e) răspunderea materială.

Condiţiile (temeiurile) răspunderii juridice a) a) conduita ilicită – faptul ilicit; b) b) prejudiciul – rezultatul produs; c) c) legătura cauzală dintre conduita ilicită şi rezultatul produs; d) d) vinovăţia subiectului actului ilicit; e) e) inexistenţa cauzelor sau împrejurărilor care înlătură răspunderea juridică.

Condiţiile (temeiurile) răspunderii juridice 1) 1) acţiunile personalului medical au fost incorecte şi au contravenit principiilor recunoscute de acordare a asistenţei medicale; 2) 2) ţinând cont de instruirea profesională obţinută şi funcţia deţinută, personalul medical trebuia să conştientizeze că acţiunile sale sunt incorecte şi pot cauza prejudiciu sănătăţii pacientului; 3) 3) acţiunile incorecte au determinat apariţia consecinţelor nefavorabile. [I.G. Vermeli (1988)]

Răspunderea penală Infracţiunea - o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală [art.14 CPP]. Acţiunea - o comportare activă prin care se încalcă o normă prohibitivă ce interzice o anumită activitate. Inacţiunea - o comportare pasivă, neîndeplinirea unei obligaţii impuse de lege sau de alte acte normative. Infracţiunea Infracţiunea poate fi săvârşită: intenţie cu intenţie (art. 17): directă; indirectă; imprudenţă din imprudenţă (art.18).

Răspunderea penală intenţie Infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări: intenţia directă a) intenţia directă - persoana îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, prevede urmările prejudiciabile ale acesteia şi doreşte survenirea acestor urmări (eutanasia); intenţia indirectă b) intenţia indirectă - persoana îşi dă seama de gradul prejudiciului faptei, prevede urmările ei prejudiciabile, nu doreşte, însă admite în mod conştient survenirea acestor urmări (avortul ilegal).

Răspunderea penală imprudenţă Infracţiunea a fost săvârşită din imprudenţă dacă: sineîncredere exagerată persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ( sineîncredere exagerată ); neglijenţă nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă ( neglijenţă ). [ex.: practicarea ilegală a medicinii, răspândirea bolilor epidemice]

Infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei (cap. II) lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia) (art. 148), provocarea ilegală a avortului (art. 159), efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale (art. 160), efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţământul scris al pacientei (art. 161), neacordarea de ajutor unui bolnav (art. 162).

Infracţiuni contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei (cap. III) internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică (art. 169)

Infracţiunile contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale (cap. VIII) contaminarea cu maladia SIDA (art. 212), încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale (art. 213), practicarea ilegală a medicinii sau a activităţii farmaceutice (art. 214), răspândirea bolilor epidemice (art. 215), prescrierea ilegală sau încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope (art. 218).

Infracţiunile economice (cap. X) primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei (art. 256).

Infracţiunile săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere (cap. XV) coruperea pasivă (art. 324), abuzul de putere sau abuzul de serviciu (art. 327), excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu (art. 328), neglijenţa în serviciu (art. 329), falsul în acte publice (art. 332) confecionarea actelor publice (art.361).

Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia) (art. 148 CP) Rugămintea pacientului de a i se scurta viaţa prin mijloace medicale (eutanasie) nu poate fi satisfăcută. Aparatura medicală care menţine viaţa pacientului în caz extrem poate fi deconectată numai după constatarea morţii creierului. Pacientul are dreptul să moară în demnitate [art. 34, Legea ocrotirii sănătăţii]. Dreptul la o moarte demnă nu este un drept de a omorî şi nici un drept la sinucidere, ci un drept la moarte netulburată, cu toată demnitatea omenească şi creştină. În faţa producerii morţii apropiate şi inevitabile, când sunt epuizate toate posibilităţile medicinii moderne, medicului îi este permis să ia decizia de întrerupere a unei astfel de asistenţe care doar ar prelungi viaţa, în condiţii de suferinţe irezistibile, pentru un scurt timp. Însă, nu poate fi întrerupt cursul unui tratament obişnuit, prescris tuturor pacienţilor în asemenea situaţii (ex.: alimentarea, hidratarea, îndepărtarea secreţiilor bronhiale, tratamentul extern al plăgilor, decubitsurilor şi infecţiilor de piele etc.)

Provocarea ilegală a avortului (art. 159 CP) Avort ilegal Avort ilegal - întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită: a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop; b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale; c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de Ministerul Sănătăţii; d) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii; e) în condiţii antisanitare.

Provocarea ilegală a avortului (art. 159 CP) Femeilor li se acordă dreptul să-şi hotărască personal problema maternităţii [art.32 Legea ocrotirii sănătăţii]; Orice persoană are dreptul de a lua liber decizia referitoare la numărul copiilor şi la timpul naşterii lor în căsătorie sau în afara căsătoriei [art. 5 al Legii cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială]; A da naştere unei fiinţe umane este un act personal, nu unul social. Urmările acestui act le suportă mai mult ca oricine femeia şi, când ea nu doreşte să le suporte, societatea, care nu contribuie în mod eficient la uşurarea acestor greutăţi, nu are dreptul să-i impună contrar voinţei ei obligaţia de a avea copii.

Provocarea ilegală a avortului (art. 159 CP) Operaţia de întrerupere a cursului sarcinii poate fi efectuată până la sfârşitul primelor 12 săptămâni de sarcină. Modul de efectuare a acestei operaţii după primele 12 săptămâni de sarcină este stabilit de Ministerul Sănătăţii [art.32 Legea ocrotirii sănătăţii]. Întreruperea sarcinii poate avea loc doar cu consimţământul femeii însărcinate. Efectuarea avortului la indicaţii medicale după primele 12 săptămâni de sarcină este admisă în cazurile existenţei unei patologii care pune în pericol viaţa femeii gravide. Dreptul femeii la viaţă prevalează în cazul în care sarcina prezintă un factor de risc major şi imediat pentru viaţa mamei [art. 9 (al.4) Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului]. În astfel de cazuri, o viaţă certă este salvată prin renunţarea la menţinerea unei probabilităţi de viaţă.

Provocarea ilegală a avortului (art. 159 CP) studii medicale superioare speciale specializarea – obstetrică şi ginecologie Persoană care nu are studii medicale superioare speciale - orice colaborator medical care nu este deţinător de studii medicale superioare, specializarea – obstetrică şi ginecologie. Chiar şi aceşti specialişti pot fi atraşi la răspundere penală în cazul nerespectării celorlalte condiţii prevăzute de art. 159 CP.

Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale (art. 160 CP) Dreptul pacientului în domeniul reproducerii [art.9 Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului]: (1) Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul să aleagă cele mai sigure metode privind asigurarea sănătăţii reproducerii. (2) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente şi lipsite de riscuri.

Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale (art. 160 CP) Sterilizarea chirurgicală voluntară [art.32 Legea ocrotirii sănătăţii]. (1) Sterilizarea chirurgicală voluntară la femei şi la bărbaţi poate fi efectuată la dorinţa lor sau la indicaţia medicului cu consimţământul scris al persoanei în unităţi medico-sanitare publice sau private acreditate în cazurile şi în modul stabilit de Ministerul Sănătăţii. (2) Efectuarea sterilizării chirurgicale de către persoane fără studii medicale corespunzătoare, precum şi în unităţi medico-sanitare nespecializate, se pedepseşte conform legii.

Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale (art. 160 CP) Aplicarea metodei chirurgicale de contracepţie poate avea loc doar în baza acordului benevol informat [art. 11 Legea cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială]. Sub incidenţa dispoziţiei de la art. 160 din CP RM intră numai sterilizarea săvârşită prin metoda chirurgicală. Dacă sterilizarea a fost efectuată prin alte metode (de exemplu, prin iradiere cu raze ionizante), fapta urmează a fi calificată în funcţie de gravitatea vătămării corporale sau a sănătăţii.

Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţă- mântul scris al pacientei (art. 161 CP) Dreptul pacientului în domeniul reproducerii este asigurat de Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului (art. 9) prin alegerea celor mai sigure metode privind asigurarea sănătăţii reproducerii, prin metode de planificare familială eficiente şi lipsite de riscuri, prin informaţii, educaţie şi servicii necesare unei vieţi sexuale normale şi sănătăţii reproducerii. Serviciile medicale de reproducere umană asistată pot fi acordate de instituţiile medico-sanitare publice şi private acreditate [art. 33 Legea ocrotirii sănătăţii].

Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţă- mântul scris al pacientei (art. 161 CP) Lipsa consimţământului în scris al pacientei la efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului constituie condiţia ilegalităţii cu relevanţă penală. Pacientul este implicat în procesul de luare a deciziilor cu privire la starea sănătăţii personale în toate cazurile, inclusiv în cazul în care se cere consimţământul doar al reprezentantului său legal (al rudei apropiate), în măsura permisă de capacitatea lui de exerciţiu [art. 10, Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului].

Neacordarea de ajutor unui bolnav (art. 162 CP) Medicul este obligat să acorde primul ajutor medical de urgenţă, indiferent de timpul, locul şi de alte circumstanţe ale situaţiei [17 (1) g), Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic] Lucrătorii medico-sanitari şi farmaceutici sînt obligaţi să acorde primul ajutor medical de urgenţă în drum, pe stradă, în alte locuri publice şi la domiciliu, în orice oră de zi sau noapte [art.24 (4) Legea ocrotirii sănătăţii] Neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde se pedepseşte [art. 162 CP]

Neacordarea de ajutor unui bolnav (art. 162 CP) Neacordare de ajutor: neprezentarea la chemare; refuzul de a primi bolnavul în instituţia medicală; refuzul de a aplica respiraţia artificială; refuzul de a efectua pansamentul rănii; refuzul de a administra medicamentele necesare; refuzul de a expedia bolnavul la spital etc.

Neacordarea de ajutor unui bolnav (art. 162 CP) Motive întemeiate, care împiedică acordarea ajutorului unui bolnav sunt: forţa majoră (ex.: calamitatea naturală); extrema necesitate (ex.: necesitatea de a acorda în acelaşi timp ajutor unui bolnav aflat în stare gravă); boala lucrătorului medico-sanitar însuşi; lipsa instrumentelor sau a medicamentelor necesare; lipsa la lucrătorul medical a calificării necesare intervenţiei în acest caz; opunerea manifestă şi agresivă a bolnavului sau a persoanelor care îl însoţesc, când este pusă în pericol viaţa sau sănătatea celui care doreşte să acorde ajutor etc.

Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică (art. 169 CP) Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic se pedepseşte [art.169 CP] Nimeni nu poate fi supus nici unui tratament medical forţat, decât în cazurile prevăzute de lege [art.51 Constituţia RM] Asistenţa psihiatrică se acordă la solicitarea benevolă a persoanei sau cu consimţământul ei scris, iar spitalizarea în staţionarul de psihiatrie are loc numai pentru durata examenului medical şi a tratamentului [art. 4, 5, 11, Legea privind sănătatea mentală].

Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică (art. 169 CP) Limitarea dreptului la exprimare benevolă în privinţa tratamentului psihiatric poate avea loc doar în condiţiile prevăzute de art. 11 (4) şi art. 28, Legea privind sănătatea mentală: aplicarea unor măsuri coercitive, în conformitate cu prevederile Codului Penal tulburările psihice grave care condiţionează pericol social direct şi prejudiciu grav sănătăţii sale dacă nu i se va acorda asistenţa psihiatrică

Contaminarea cu maladia SIDA (art. 212 CP) Contaminarea cu maladia SIDA ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către un lucrător medical a obligaţiilor sale profesionale atrage răspundere penală [art.212 CP] Lucrător medical: personalul medical superior (medicul) personalul medical mediu (asistenta medicală, felcer) personalul medical inferior (infirmieră)

Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale (art. 213 CP) Lucrătorii medico-sanitari şi farmaceutici poartă răspundere pentru incompetenţa profesională şi încălcare a obligaţiilor profesionale, conform legislaţiei în vigoare [art.14 Legea ocrotirii sănătăţii] Răspunderea pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale de către medic sau de către un alt lucrător medical survine doar în cazurile vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau decesului pacientului [art.213 CP] Lucrător medical: personalul medical superior (medicul) personalul medical mediu (asistenta medicală, felcer) personalul medical inferior (infirmieră)

Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale (art. 213 CP) Încălcarea regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale poate lua următoarele forme: examinarea insuficientă a bolnavilor; neefectuarea examenelor diagnostice speciale; îngrijirea şi supravegherea neatentă a copiilor; spitalizarea întârziată sau nerealizată; externarea prematură a pacientului; pregătire insuficientă şi executarea necalitativă a operaţiei chirurgicale sau a altor măsuri curative; administrarea incorectă a preparatelor medicamentoase etc.

Practicarea ilegală a medicinii sau a activităţii farmaceutice (art. 214 CP) Ilegală, este considerată activitatea medicală sau farmaceutică practicată de către o persoană care nu are licenţă sau altă autorizaţie pentru asemenea genuri de activitate, dar cu condiţia cauzării din imprudenţă a unei vătămări a sănătăţii sau morţii pacientului [art.214 CP] Exercitarea profesiunilor medicale este autorizată titularilor unei diplome, unui atestat sau certificat eliberat de o instituţie de învăţământ superior sau mediu de specialitate respectivă din republică sau din străinătate şi ai unei licenţe pentru profesiunea medicală aleasă, eliberată de MS [art.8 Legea ocrotirii sănătăţii]. sistematică fără licenţă profitului Practicarea medicinii ca profesie - acordarea sistematică a asistenţei medicale fără licenţă sau altă autorizaţie în scopul obţinerii profitului

Răspândirea bolilor epidemice (art. 215 CP) Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli sau s-a soldat din imprudenţă cu vătămarea gravă sau medie a sănătăţii sau cu decesul persoanei cade sub incidenţa legii penale [art.215 CP] Nerespectarea măsurilor antiepidemice: tăinuirea cazurilor de maladii infecţioase deosebit de contagioase, evitarea vaccinării profilactice, încălcarea regulilor de control al asigurării cu apă potabilă, calităţii produselor alimentare, regulilor regimului de carantină etc.

Prescrierea ilegală sau încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope (art. 218 CP) substanţele narcotice şi psihotrope pentru consum individual se eliberează numai cu reţete medicale speciale; în instituţiile medicale de tratament staţionar, substanţele narcotice şi psihotrope se eliberează şi se utilizează la prescripţia făcută de medicul instituţiei; reţetele pentru substanţe narcotice şi psihotrope se eliberează numai în scopuri terapeutice de către organul competent sau persoana împuternicită; tipul reţetelor şi modalitatea eliberării se stabilesc de MS; reţetele pentru substanţe narcotice se eliberează numai după examinarea şi identificarea bolnavului; reţetele se eliberează pe un termen de până la 7 sau 30 de zile; este interzisă eliberarea altor reţete până la expirarea termenului de valabilitate a reţetei precedente [art.15, 16 Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope şi a precursorilor]

Prescrierea ilegală sau încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor narcotice sau psihotrope (art. 218 CP) Prescriere - punerea la dispoziţie (transmiterea) a reţetelor, pentru obţinerea preparatelor narcotice sau psihotrope, către persoana fizică sau juridică Pentru survenirea răspunderii penale, prescrierea trebuie să fie fără necesitate, adică să presupună folosirea abuzivă a calităţii de medic pentru a înlesni, pe calea prescrierii medicale (obligatorii pentru farmacist), procurarea preparatelor narcotice sau psihotrope în alte scopuri decât efectuarea unui tratament medical

Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei (art. 256 CP) Răspunderea survine în cazul primirii, prin extorcare, de către un lucrător fără funcţie de răspundere dintr-o întreprindere, instituţie sau organizaţie, a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări sau pentru prestarea unor servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiile de serviciu ale acestui lucrător.

Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei (art. 256 CP) Primirea - luarea în posesie a banilor sau a altor bunuri în plus faţă de costul lucrării efectuate ori al serviciului prestat, ori - mai ales - când acesta este gratuit. Estorcare - cererea lucrătorului de a i se oferi (acorda) o remuneraţie suplimentară cu condiţia că numai în acest caz el va îndeplini lucrul sau va presta serviciul respectiv, precum şi acţiunile acestuia de punere intenţionată a solicitantului în situaţia de a-i oferi o remuneraţie suplimentară. Oferirea din proprie iniţiativă şi benevol lucrătorului, ce a executat lucrul ori a prestat serviciul, a sumei de bani ori a cadoului ca semn de mulţumire pentru calitatea sau operativitatea serviciului acordat nu poate fi considerată remuneraţie ilicită.

Coruperea pasivă (art. 324 CP) Corupere pasivă - fapta persoanei cu funcţie de răspundere care pretinde ori primeşte oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale fie acceptă servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de obligaţiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acţiune contrar acestor obligaţii, precum şi pentru a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o oarecare decizie favorabilă (ex.: luare de bani sau de bunuri pentru eliberarea certificatului de concediu medical sau participare la comisia de expertiză medicală sau medico-militară)

Abuzul de putere sau abuzul de serviciu (art. 327 CP) Abuzul de putere/de serviciu - folosirea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a situaţiei de serviciu, în interes material ori în alte interese personale Răspunderea penală survine doar dacă această acţiune sau inacţiune a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice

Exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.328 CP) Exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu - săvârşirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege Răspunderea penală apare dacă fapta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.

Neglijenţa în serviciu (art. 329 CP) Neglijenţa în serviciu - neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspundere a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice

Falsul în acte publice (art. 332 CP) Falsul în acte publice - înscrierea de către o persoană cu funcţie de răspundere, precum şi de către un funcţionar al autorităţii publice care nu este persoană cu funcţie de răspundere, în documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acţiuni au fost săvârşite din interes material sau din alte interese personale Act public - actul scris care urmează să fie confirmat, adoptat sau perfectat de către un organ al autorităţilor publice, al administraţiei publice centrale sau de către organele de drept, organizaţii, instituţii sau întreprinderi de stat, act menit să certifice evenimentele şi faptele care provoacă sau au urmări juridice

Falsul în acte publice (art. 332 CP) Acte publice medicale: fişa medicală a bolnavului de staţionar, certificatul de concediu medical ş.a. Falsul în actul public se consideră terminat din momentul introducerii falsului în actul oficial sub forma de corectare, modificare sau perfecţionare, indiferent dacă a fost sau nu utilizat actul falsificat.