Relaţia dintre intensitatea stimulului şi amplitudinea potenţialul receptor (PR)

Generarea potenţialului de acţiune

Adaptarea receptorilor – micşorarea frecvenţei de descărcare a unităţii receptoare la acţiunea stimulului constant timp mai îndelungat A - receptorii fusului neuro-muscular se adaptează foarte puţin A - receptorii fusului neuro-muscular se adaptează foarte puţin B- receptorii cutanaţi de presiune (Merkel) – adaptare mai lentă B- receptorii cutanaţi de presiune (Merkel) – adaptare mai lentă C – corpusculii tactili Pacini – adaptare rapidă C – corpusculii tactili Pacini – adaptare rapidă D – receptorii de la baza firului de păr – adaptare foarte rapidă D – receptorii de la baza firului de păr – adaptare foarte rapidă Mecanismul adaptării: Mecanismul adaptării: 1.Reajustări structurale care realizează un echilibru între zona excitată şi restul receptorului 2. Redistribuţia ionică de o parte şi de alta a membranei terminaţiei nervoase din structura receptorilor

Sensibilitatea tactilă discriminativă (pragul spaţial)

CONCEPTUL DE DURERE " Durerea este o experienţă senzorială şi emoţională dezagreabilă, provocată de o leziune tisulară veritabilă sau potenţială, sau de alţi stimuli care sunt receptaţi similar de către organism ". (Societatea internaţională pentru studiul durerii). În ce priveşte clasificarea tipurilor de durere se disting mai multe criterii posibile. Printre criteriile obiective se numără: localizarea (somatică, viscerală, în sistemul nervos); propagarea (durere primară, durere secundară - prin iradiere de-a lungul nervilor, prin referinţă - proiecţie cutanată a durerii viscerale); etiologică (prin hipernocicepţie; neurologică, psihogenă); durată (acută, subacută, cronică). Alte criterii sunt de ordin subiectiv, fiind importante pentru diagnosticarea cauzelor durerilor, ca de exemplu: tipul de durere (apăsare, roadere, junghi, arsură); intensitatea ei (uşoară, neplăcută, intensă, insuportabilă); precizia localizării (durere localizată, sau vagă).

SEGMENTUL DE CONDUCERE

SEGMENTUL DE INTEGRARE Preluând atitudinea didacticistă faţă de problemă, vom distinge: 1.Ia nivelul trunchiului cerebral a)conexiuni ale fasciculelor ascendente cu substanţa reticulată bulbară (nucleul magnocelular), pontină şi mezencefalică, responsabile de producerea modificărilor cardiorespiratorii care însoţesc stimulii dureroşi. b)aferenţe spre substanţa cenuşie a bulbului, mai precis în nucleii amigdalieni dorsali, nucleii rafeului şi ai punţii. 2.Talamusul este punctul terminal al căii spino-talamice, care realizează sinapse la nivelul nucleului retrocaudal parvocelular şi în nucleii parvocelular şi magnocelular din corpul geniculat medial. Tot la acest nivel ajunge tractul spino-cervico- talamic, cu originea în neuronii stratului 5 medular. 3.Nucleii bazali (globus pallidus, caudat, putamen, substantia nigra, corpii striaţi), primesc aferenţe de la talamus, nucleii amigdalieni şi pontini, ei realizând modularea proiecţiei cerebrale a semnalelor primite. 4.În cortex, zona ce realizează prima integrarea semnalelor dureroase este reprezentată de ariile somato-senzitive primară şi secundară, dar se cunosc şi arii care răspund în mod diferenţiat la stimularea dureroasă fiind responsabile probabil de conştientizarea şi localizarea durerii

Explică disproporţiile! Explică disproporţiile! Reprezentarea grafică in aria somestezica I (LOBUL PARIETAL) unde se proiectează sensibilitatea cutanată si proprioceptivă a regiunilor corpului, in functie de densitatea receptorilor ARIILE SENZITIVE : HOMUNCULUS SENZITIV