Evaluat de Cojocaru Snejana, dr.în ped. Realizat de Bogdan Natalia PS-1301 Universitatea B. P. Hadeu din Cahul Catedra de Pedagogie i Psihologie Referat TEMA:COMUNICAREAEFICIENTA

MOTTO: "Omul este singura fiinţă creatoare, deoarece este singura fiinţă care a izbutit să-şi folosească gura nu numai pentru a consuma natura, ci şi pentru a comunica idei, depăşind vederea prezentului cu ajutorul vorbirii despre viitor" (HenryWold).

Co – Co – Co ! Co municare Co laborare Co ordonare Arhitecturacelor3 CO

Definireaconceptului comunicare Comunicarea este trimiterea şi primirea mesajului de la o persoană la alta. StonDecoven Comunicarea este procesul împărtăşirii cu o altă persoană sau cu alte persoane a cunoştinţelor, intereselor, atitudinilor, opiniilor, sentimentelor şi ideilor. LarryA.Samvar,JackMilts

Definirea conceptului comunicare Comunicarea este un proces, de regulă, intenţionat de transfer de informaţie şi înţelesuri între indivizi, grupuri, niveluri sau subcomponente organizaţionale şi organizaţii în întregul lor. ŞerbanIosifescu

Comunicarea include: Arta de avorbi; Arta de a scrie; Arta de a tăcea; Arta de a asculta; Arta de a acţiona.

Activităţiverbale Există 4 tipuri de activitate verbală: 1. ASCULTAREA – 45 % 2. VORBIREA – 30% 3. SCRISUL – 9 % 4. CITITUL – 16 %

ASCULTAREA – 45 % PASIVĂ: persoana vorbeşte, dar nu ştie dacă este ascultată. ACTIVĂ (eficientă): persoana este încurajată să vorbească.

ASCULTAREA – 45 % Cel mai bun vorbitor este un bun ascultător LarryKing.

10 sfaturi pentru o ascultare eficientă Încetează să vorbeşti – nu poţi asculta în timp ce vorbeşti. Uşurează situaţia vorbitorului – ajută-l să se simtă liber să vorbească. Arată vorbitorului că vrei să-l asculţi – privirea şi comportamentul să denote interesul; nu citi notiţele, corespondenţa sau ziarul în timp ce vorbeşte cineva; ascultă pentru a înţelege, nu pentru a te opune. Renunţă la gesturi care distrag atenţia – nu mîzgăli, nu bate darabana cu degetele, nu umbla cu hîrtii. Pune-te în situaţia vorbitorului – încearcă să vezi din punctul lui de vedere. Fii răbdător – acordă destul timp, încearcă să nu întrerupi, evită să pleci în timp ce altul vorbeşte. Nu te înfuria – furia poate duce la interpretări greşite. Nu fi dur în dispute şi critici şi nu te impune ca atotcunoscător – această poziţie îi face pe oameni mai defensivi, tăcuţi sau furioşi. Pune întrebări – acest fapt îl încurajează pe vorbitor, îi arată că îl asculţi, că poţi şi vrei să-l ajuţi să-şi dezvolte / încheie demonstraţia. Încetează să vorbeşti – primul şi ultimul sfat, deoarece celelalte depind de acesta.

Vorbirea/limbajul – 30 % Limbajul nu este doar vorbirea. Analizînd fenomenul comunicării trebuie să evidenţiem cele şase componente/elemente ale sale, toate necesare pentru a exista o comunicare reală: emiţătorul, receptorul, mesajul, canalul de transmitere, codul şi feedback- ul (conexiunea inversă).

Elementele sistemului funcţional al comunicării eficiente 1. Emiţătorul (sursa) 2. Mesajul (codarea) 3. Canalele de transmitere/comunicare 4. Receptorul (destinatarul) 5. Decodarea/discifrarea (interpretarea/contextul) 6. Feedback-ul/conexiunea inversă

Elementele sistemului funcţional al comunicării depline

Foloseşte-ţi toate simţurile! Pentru a comunica eficient, foloseşte-ţi toate simţurile! Vizual; Kinestezic(tactil); Auditiv; Gustativ; Olfactiv.

Moduri de comunicare Comunicare orală Comunicare scrisă Comunicare verbală – 7% Comunicare nonverbală – 55% Comunicare paraverbală – 38% Metacomunicarea Nivele de comunicare Comunicar e verbală Metacomunicarea

Comunicarea verbală – 7 % este cea mai evidentă formă de comunicare şi cel mai uşor de identificat. Aceasta presupune existenţa unui limbaj, a unor coduri verbale ce ajută la transmiterea şi descifrarea mesajului. Comunicarea verbală este de două tipuri: scrisă şi orală. Un rol important în acest caz îl are limba în care se comunică şi care asigură fluiditatea procesului. De asemenea, esenţiale sunt înţelesurile pe care le poartă fiecare cuvînt sau construcţie verbală. Un alt aspect important al comunicării verbale îl reprezintă comunicarea scrisă care, la rîndul ei, dă seamă de particularităţile culturale menţionate anterior. În acest caz, formulele de adresare şi clişeele folosite sunt mult mai evidente – în special în cazul scrisorilor profesionale – cum ar fi scrisoarea de intenţie în vederea obţinerii unui slujbe sau a continuării educaţiei, al scrisorilor de felicitare sau de condoleanţe etc. În comunicarea verbală exprimată oral apar aspecte care nuanţează mesajul verbalizat şi care, la nivelul interpretării, îi pot chiar schimba sensul: este vorba despre ton, intonaţie, frecvenţă şi volum.

Comunicarea verbală – 7 % Astfel, tonul pe care îl folosim atunci cînd comunicăm ceva este, în general, adecvat conţinutului mesajului. Dacă este vorba de un fapt banal, tonul va fi neutru; dacă este implicat un fapt important, tonul va fi grav; dacă se transmite o veste bună, tonul va fi voios, plin de bucurie. Tonul este întotdeauna însoţit de frecvenţa cu care se succed cuvintele – şi care corespunde stării de spirit a vorbitorului – sau de volumul vocii. De exemplu, la o ceremonie sau la o comemorare, tonul va fi grav, vocea va fi scăzută, iar cuvintele vor fi spuse rar; la o petrecere, totul va fi la polul opus: ton vesel, frecvenţă mărită a cuvintelor, volumul vocii ridicat. Toate aceste aspecte afectează eficienţa comunicării; o pot spori sau diminua, în funcţie de context şi de adecvarea la conţinutul mesajului transmis.

Comunicarea verbală – 7 % Reţineţi! Talentul de a comunica implică mult mai mult decît a şti să vorbeşti bine!

Lăsaţicopiiisăvorbească ! " Ne exprimăm, ne facem cunoscuţi prin limbaj. Aşadar, copiii sînt la vîrsta cînd pot acumula multe informaţii, deci vor să afle multe lucruri şi să comunice. Aproape degeaba îi stîrnim cu un subiect foarte interesant dacă ei nu reuşesc să-şi spună părerea. Efectul vorbelor trece! A-i opri pe copii să vorbească este ca în poezia: "În zadar sînt 5 budinci Pisicel, să nu le atingi Şi cîrnaţi sînt tot vreo 5 Pisicel, să nu-i atingi!".

MaximaluiG.Eliot Binecuvîntat este cel care, atuncicîndnu are nimic de spus, se abţine să demonstreze acest lucru prin vorbe.

Comunicarea verbală Oamenii comunică tot timpul de de ani încoace. Fiecare om vorbeşte, în medie, o oră pe zi, adică 2,5 ani din viaţa lui. Dacă s-ar înregistra toate cuvintele rostite de un om în cursul vieţii lui, s-ar obţine de volume a cîte 400 de pagini fiecare. Ştiaţi că:

Comunicarea nonverbală – 55 % Comunicarea nonverbală o însoţeşte pe cea verbală şi apare ca un element de întărire a acesteia. Cel mai des întîlnite forme de comunicare nonverbală sunt: mimica (expresia facială), gestica, postura, atitudinea, vestimentaţia, comunicarea cu ajutorul distanţelor (proxemica), comunicarea cu timpul. Acestea confirmă sau infirmă mesajul verbal, în funcţie de manifestările lor.

Comunicarea nonverbală Mimica este cea mai evidentă formă de comunicare nonverbală şi cel mai uşor de observat. Privirea (deschisă sau evitantă), zîmbetul sau grimasele, umbrele care apar pe figura cuiva atunci cînd comunică – toate dau seama de autenticitatea/inautentcitatea mesajului transmis, de gradul său de importanţă, de atenţia pe care o acordă vorbitorul interlocutorilor săi. Mimica este adesea involuntară şi numai în cazurile în care se doreşte sublinierea mesajului verbal este conştient controlată.

Comunicarea nonverbală Gestica este a doua formă de comunicare nonverbală ca importanţă şi aceasta datorită gradului său relativ de receptare. Majoritatea persoanelor, atunci cînd doresc să sublinieze ceva, au o gestică adecvată. Cel mai des întîlnită este mişcarea mîinilor, dar alături de aceasta sunt: bătutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmică a părului etc.

Comunicarea nonverbală Postura se referă la poziţia corpului. Aceasta apare ca o reflectare a stării noastre psihice la momentul respectiv. Postura poate spune foarte mult despre noi, atît într-o situaţie dată, cît şi în general. De exemplu, revenind la cazul interviului, dacă avem o poziţie relaxată, deschisă, ocupînd tot spaţiul în care stăm şi nu utilizînd numai un colţ de scaun, dacă nu stăm ghemuit, cu mîinile strînse la piept şi cu picioarele încrucişate, producem impresia că avem încredere în propria persoană, suntem conştienţi de propriile calităţi şi de propriul statut, dornici să stabilim o comunicare eficientă. Postura la polul opus denotă nesiguranţă, teamă, dorinţa de a trece nevăzut, de a ocupa cît mai puţin loc posibil. Postura este relevantă în special în situaţiile profesionale, cînd se desfăşoară negocieri (pentru o poziţie, un contract, o promovare, obţinerea unei sume de bani etc.), deoarece subliniază poziţia interlocutorului.

Comunicarea nonverbală Atitudinea apare ca o continuare a mesajului posturii; denotă, de regulă, gradul de asumare a unei situaţii. Se poate vorbi despre o atitudine relaxată, gravă, serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă etc. Atitudinea are un grad mai mic de observabilitate decît postura şi caracterizează, în general, poziţiile sociale (sau de grup). Astfel, s-a constatat că persoanele ce ocupă poziţii importante au o atitudine relaxată, sigură, expansivă şi dominatoare în situaţiile cu care se confruntă. Atitudinea este un indicator al poziţiei adoptate în faţa unei situaţii – în particular, sau în viaţă – în general.

Comunicarea nonverbală Vestimentaţia este o formă mai subtilă de comunicare nonverbală, a cărei descifrare nu este accesibilă tuturor. În forma sa cea mai simplă, transpare din felul cum ne îmbrăcăm în anumite ocazii, atunci cînd comunicăm într-un anumit context. Astfel, o anumită vestimentaţie este specifică întîlnirilor profesionale şi o alta celor din viaţa personală. Dacă sunt inversate dimensiunile (sau dacă sunt nediferenţiate), putem deduce uşor importanţa pe care o acordă persoana în cauză celor două contexte de viaţă. La un nivel mai profund, vestimentaţia poate indica starea de spirit şi personalitatea fiecăruia. Culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toţi atîţia indicatori ai sistemelor personale de valori. Astfel, spunem despre unele persoane că se îmbracă extravagant, clasic sau sport, iar prin aceasta facem deducţii despre modul de viaţă şi personalitatea lor. De asemenea, în ceea ce priveşte vestimentaţia, sunt importante rutina, frecvenţa cu care ne schimbăm hainele şi felul cum le purtăm. Prin aceasta ne declarăm, de fapt, stările de spirit şi coordonatele spaţiului nostru de viaţă.

Comunicarea nonverbală Proxemica – sau modul în care comunicăm cu şi în spaţiu – este o altă formă de comunicare nonverbală, care îşi are rădăcinile atît în sistemul cultural în care ne situăm, cît şi în propriul sistem de valori şi de ordonare a lumii. Proxemica este, de fapt, teoria distanţelor. Psihologul american Edward Hall este cel care a pus în 1996 bazele acestei teorii, identificînd distanţele fizice pe care oamenii le păstrează între ei în anumite situaţii.El a descris patru zone de comunicare: 1.ZC intimă: cm (pentru îndrăgostiţi şi prieteni apropiaţi); 2.ZC personală: 50 cm – 1,20 m (pentru convorbiri cu prietenii sau vizitatorii); 3.ZC socială:2 – 3 m (pentru discuţii formale şi afaceri sau reuniuni); 4.ZC publică: m sau mai mult (pentru Pentru prezentări în auditoriu sau pe teren şi pentru discuţii).

Comunicarea nonverbală Trebuie spus însă, că aceste distanţe sunt specifice culturii americane; ele diferă de la o cultură la alta, iar respectarea lor reprezintă o condiţie a unei comunicări eficiente. În RM: 1.ZC intimă: cm 2.ZC personală:35 cm – 1,20 m 3.ZC socială:1,20 m – 2,5 m 4.ZC publică: m sau mai mult Conştientizarea acestor zone duce la o mai uşoară comunicare, deoarece astfel sunt stabilite coordonatele între care are loc şi contextele care o definesc.

Comunicarea nonverbală Comunicarea cu timpul este de aceeaşi natură ca şi comunicarea cu/în spaţiu şi ţine mai mult de normele culturale decît de cele personale. Astfel, în cadrul fiecărei culturi există reguli de management al timpului şi de interpretare a acestuia, ceea ce face posibilă o comunicare eficientă. Percepţiile asupra timpului diferă de la o cultură la alta, ceea ce duce, adeseori la crampe de comunicare între aparţinătorii unor culturi diferite.

Comunicarea nonverbală De exemplu, cultura balcanică şi cea a Europei Occidentale: în partea vestică a continentului, punctualitatea este un aspect esenţial, în timp ce în Europa Orientală accentul nu cade atît pe punctualitate, cît pe dimensiunea existenţială a vieţii. De asemenea, percepţia timpului diferă şi în funcţie de gen, transformîndu-se astfel în cutume: este obligatoriu pentru un bărbat să ajungă devreme la o întîlnire şi este normal pentru o D-ră/D-nă să întîrzie. Atunci cînd aceste reguli de percepţie şi de management al timpului sunt transferate în plan personal, semnificaţia lor devine alta: întîrzierea nu mai este o problemă de cultură, ci una de seriozitate; respectarea fixă a orarelor nu mai este un aspect al punctualităţii, ci o lipsă a flexibilităţii în viaţa personală etc.

Comunicarea nonverbală: concluzie Aceste forme de comunicare nonverbală (cu toate aspectele lor) constituie, de fapt, condiţii adiţionale pentru o comunicare eficientă în direcţia înţelegerii şi interpretării mesajului. Integrarea lor în categoria limbajului nonverbal are o natură instrumentală. Dimensiunea lor este mai complexă şi ele transgresează această formă de comunicare.

Comunicareanonverbală S-aconstatatcă, numaicumîinile,omulpoate face peste de mişcări diferite. Diferite popoare au modurile lor de comunicare: Indienii din America de Nord îşi exprimă dezacordul prin clătinarea pe verticală a palmei ridicate la nivelul feţei; Arabii, în semn de negare, ridică puţin capul, iar pentru a-şi exprima totalul dezacord, îşi mişcă unghia de la degetul mare al mîinii drepte, ca mai apoi s-o arunce brusc înainte; Turcii, pentru acelaşi lucru, îşi ridică bărbia şi îşi îngustează ochii şi plescăiesc uşor din limbă; Malaiezii, în loc de a spune nu, îşi lasă, pur şi simplu, ochii în jos; Bulgarii îşi exprimă dezacordul dînd afirmativ din cap (ceea ce la noi corespunde aprobării). Ştiaţi că:

Exerciţiu: Sarcina: A se alinia, în funcţie de data naşterii, fără a comunica verbal unii cu alţii. Intervalul de timp pe care îl aveţi la dispoziţie este de 3 min. Discutaţi rezultatul. Identificaţi împreună cu studenţii formele de comunicare nonverbală utilizate în timpul exerciţiului.

Comunicarea paraverbală – 38 % Comunicarea paraverbală (paralimbajul) este un nivel mai profund de comunicare şi operează cu aspecte şi forme ale comunicării verbale şi nonverbale discutate anterior (intonaţia, accentul, timbrul vocii, tonul, postura, mimica etc.). La acest nivel, accentul cade, în principal: nu pe ceea ce este spus, ci pe cum este spus; nu pe simpla receptare a mesajului şi a formelor de comunicare adiacente, ci pe analiza acestora din urmă şi pe integrarea lor în mesajul propriu-zis. Comunicarea paraverbală operează cu nuanţe şi este factorul esenţial în personalizarea comunicării şi în perceperea autentică a mesajului.

Comunicareaparaverbală Bernard Shaw spunea că există 100 de feluri de a spune nu şi 1 000, de a spune da. Ştim foarte bine că, după intonaţie, un da poate însemna nu şi uneori un nu se apropie de da. Ştiaţi că:

Metacomunicarea Metacomunicarea este ultimul nivel al comunicării şi, totodată, cel mai profund. Prin intermediul acesteia se realizează operaţia de control al comunicării dintre parteneri. Nu este vorba numai de înţelegerea, decodarea mesajului, ci şi de acţiunea asupra lui prin aplicarea raţională şi acceptarea sa, odată cu generarea de feedback. Reflexie a comunicării, metacomunicarea stabileşte condiţiile de interpretare a discursului pentru destinatar, impunînd şi obligativitatea reacţiei de răspuns. Astfel, metacomunicarea este mai mult decît decodarea şi interpretarea mesajului – implică şi poziţionarea receptorului faţă de conţinutul care i-a fost transmis.

Concluzie: Nivele de comunicare Nici unul dintre aceste tipuri ale comunicării nu poate da seama de autenticitatea comunicării în absenţa celorlalte; acestea sunt interdependente şi constituie condiţii esenţiale ale comunicări eficiente. Ignorarea oricăreia dintre acestea are drept rezultat distorsionarea mesajului, crearea unui răspuns inadecvat şi a unei situaţii dizarmonice. Din motive practic-instrumentale, pentru simplificarea ecuaţiei şi facilitarea înţelegerii comunicării (şi a aspectelor care intervin în aceasta), analiza se opreşte de multe ori la nivelul comunicării verbale şi nonverbale. Avînd în vedere finalitatea demersului de faţă, am considerat însă oportună evidenţierea tuturor celor patru niveluri, pentru crearea premizelor de înţelegere a comunicării şi importanţei sale în procesul educativ.

LUCRUL ÎN ECHIPE Exerciţiu: Aveţi un fragment cu dialog. Sarcina: De citit/interpretat fragmentul ales în conformitate cu tonul alocat. Grupa 1: neutru; Grupa 2: trist; Grupa 3: comic; Grupa 4: rugător; Grupa 5: cu accent local. (dramatic, voios, afectat)

LUCRULÎNECHIPE Exerciţiu: La sfîrşit, vom discuta implicaţiile tonurilor folosite asupra conţinutului mesajului şi asupra modului în care a fost distorsionat. Vom analiza cum a fost afectată eficienţa comunicării.

EMIŢĂTORUL RECEPTORUL Cui transmite? Cu ce scop? Ce transmite? Cînd transmite? Cum? Unde? Să fie atent ; Să asculte activ; Să confirme înţelegerea corectă.

AMBII Să fie atenţi; Să evite erorile de emisie-recepţie; Să verifice dacă mesajul a fost înţeles corect; Să ia în calcul şi eventualele distorsiuni sau perturbări; Să fie în deplină concordanţă asupra conotaţiei aceluiaşi cuvînt.

Decalogulcomunicării: 1.Nu poţi să nu comunici. 2.A comunica presupunecunoaştere de sine şi stimă de sine. 3.A comunica presupunecunoaşterea nevoilor celuilalt. 4.A comunica presupunea şti să asculţi. 5.A comunica presupunea înţelege mesaje. 6.A comunica presupunea da feed-back-uri. 7.A comunica presupunea înţelege procesualitatea unei relaţii. 8.A comunica presupunea şti să îţi exprimi sentimentele. 9.A comunica presupunea accepta conflictele. 10.A comunica presupuneasumarea rezolvării conflictelor.

Motto: Comunicarea înseamnă putere. Cei care îi stapînesc modul de utilizare pot schimba modul în care percep lumea i modul în care sunt ei însii percepui de lume. (Anthoni Robbins)

LUCRULÎN 3 GRUPE 1.Cum să vorbim la telefon? (cînd telefonezi şi cînd eşti telefonat) 2.Cum să saluţi ? 3.Cum să scrii o scrisoare, anun sau mesaj? Fiecare cursant! Cîte 2 maxime/proverbe/zicători despre ascultare, vorbire, scris, citit. Sau de trimis un mesaj – Valentina – Laurenia

A U T O E V A L U A R E