CONSUMUL DE APĂ AL PLANTELOR Aplicaţii în proiectarea şi exploatarea amenajărilor de irigaţii

97% apă sărată 3% apă dulce 68% calota glaciară şi gheţari 31,4% apă subterană 0,6% apă de suprafaţă 87% lacuri 11% mlaştini 2% râuri Rezerva de apă a pământului Apa dulce 65% agricultură 25% industrie 10% zona urbană Apa dulce de suprafaţă DISTRIBUŢIA APEI LA NIVELUL GLOBULUI

FORMELE APEI DIN SOL Particulă de sol Apa higroscopică Apa capilară Apa gravitaţională Apa higroscopică - această categorie de apă este inaccesibila plantelor; Apa capilară - este cea mai importantă formă de apă din sol, cu implicaţii directe în evoluţia plantelor; Apa gravitaţională (apa liberă) - este apa aflată în exces (peste capacitatea de câmp). În literatura de specialitate mai sunt menţionate şi următoarele forme de apă: apa peliculară, apa sprijinită şi apa suspendată. Orizont de sol

APA ÎN VIAŢA PLANTELOR Vehiculat al substanţelor minerale şi al celor rezultate din sinteză de constituţie Element de constituţie Regulator termic al ţesuturilor prin transpiraţie şi evaporaţie Element şi mediu de reacţie biochimică şi fiziologică

SPECIFICUL PLANTELOR LEGUMICOLE ÎN RAPORT CU REGIMUL HIDRIC Legumele au un consum de apă, în general mai ridicat, comparativ cu alte plante cultivate şi o reacţie puternic negativă, sub raportul producţiei calitative şi cantitative calitative şi cantitative, la un regim nefavorabil de apă. Legumele sunt produse suculente, cu un conţinut ridicat de apă (75% - usturoi, 80% - mazăre verde, 96% - castraveţi) reprezentând condiţia unei calităţi superioare, asigurând suculenţa, prospeţimea şi frăgezimea produsului.

consum mare şi absorbţie redusă consum redus şi absorbţie bună consum mare şi absorbţie bună CLASIFICAREA PLANTELOR LEGUMICOLE după consumul de apă şi capacitatea de absorbţie a apei: consum mic şi absorbţie slabă

Evaporaţia reprezintă trecerea apei în stare de vapori la orice temperatură şi are loc nu numai la suprafaţa apelor, ci şi la suprafaţa solului, a plantelor, a zăpezii sau a gheţii. Transpiraţia reprezintă procesul fizic prin care apa este eliminată sub formă de vapori de către plantele verzi prin frunze şi intră în atmosferă. Evapotranspiraţia rezultă din însumarea evaporaţiei de la suprafaţa solului (E) şi a transpiraţiei plantelor (T). Irigaţia cerinţele culturilorevaporaţia şi transpiraţia producţii mari şi stabile. Irigaţia reprezintă o măsură hidroameliorativă care presupune administrarea controlată a apei, suplimentar faţă de cea primită în condiţiile naturale, astfel încât să satisfacă cerinţele culturilor (evaporaţia şi transpiraţia), în scopul asigurării unor producţii mari şi stabile. eficienţei apei în producţia vegetală evaporaţie În scopul exprimării eficienţei apei în producţia vegetală este necesar să se cunoască cantitatea de apă ce se pierde direct din sol prin evaporaţie şi transpiraţie indirect prin plante, prin transpiraţie.

Metodologia de determinare a necesarului de apă pentru irigarea culturilor 1. Bilanţul apei în solurile irigate şi elementele componente Ecuaţia generală a bilanţului apei din solul irigat este de forma următoare:

La determinarea necesarului de apă al culturilor pentru irigaţii (M), calculele de bilanţ se fac atât pentru perioada de iarna (1.X – 31.III), cât şi pentru perioada caldă a anului (1.V – 30.IX), după următoarele relaţii: 1. Bilanţul apei în solurile irigate şi elementele componente

Prin calculele de bilanţ se stabilesc cantităţile de apă ce trebuie administrate pentru ca în perioada de vegetaţie umiditatea solului să nu scadă sub o anumită valoare admisibilă - plafonul minim. plafonul minim de umiditate În determinarea plafonul minim de umiditate capacitatea de câmpcoeficientul de ofilire. trebuie avut în vedere atât capacitatea de câmp pentru apă cât şi coeficientul de ofilire. Capacitatea de câmpcoeficientul de ofilire Capacitatea de câmp pentru apă şi coeficientul de ofilire sunt principalele proprietăţi hidrofizice ale solului care intervin în proiectarea regimului de irigaţie. 1. Bilanţul apei în solurile irigate şi elementele componente

Rezerva iniţială a umidităţii (R i ) - este cantitatea de apă din sol de la începutul perioadei de calcul a bilanţului. Întrucât acestea se calculează pe cele două perioade ale anului agricol (1.X – 31.III şi 1.IV – 30.IX), se consideră ca rezerva iniţială de start rezerva de umiditate din sol pe adâncimea H, la 1.X - pentru perioada rece; pe adâncimea h, la 1.IV - pentru perioada caldă Rezerva finală a umidităţii (R f ) - reprezintă cantitatea de apă din sol la sfârşitul perioadei de calcul a bilanţului. Rezerva finală lunară este legată de rezerva iniţială; astfel, rezerva iniţială a lunii de calcul este legată cu rezerva finală a lunii precedente. În care: H - adâncimea solului de la 1.X, pentru perioada rece; h - adâncimea solului de la 1.IV, pentru perioada caldă.

Aportul apei provenită din precipitaţii (P) - reprezintă cantitatea totală de precipitaţii lunare din zona interesată pentru proiectare. Asupra acumulării apei provenite din precipitaţii în sol acţionează o multitudine de factori, care conduc la valorificarea ei de către plante în funcţie de: a) cantitatea, frecvenţa şi intensitatea ploii – se consideră precipitaţiile utile cele înregistrate în perioada de vegetaţie, superioare valorii de 5 mm, pe considerentul că cele sub 5 mm, mai ales daca nu sunt consecutive, nu contribuie la aprovizionarea cu apă a solului; b) cultura irigată: evapotranspiraţia, adâncimea rădăcinilor, gradul de acoperire a suprafeţei solului; c) sol: infiltraţia, capacitatea de reţinere a apei, mişcarea apei din sol, conţinutul de umiditate; d) suprafaţa terenului: panta; e) apa freatică: adâncimea la care se găseşte nivelul freatic; f) modul de aplicare a irigaţiei: prin rotaţie sau la cerere, metode de udare.

Aportul de apă din pânza freatică (Af) - se produce când stratul de sol în care se găsesc rădăcinile plantei este atins de înălţimea maximă a ascensiunii capilare (franjul capilar), prin intermediul f ff forţei capilare (Fc). Se constată ca î îî înălţimea franjului capilar (Hc) depinde în mare măsură de sol şi anume de textura şi modul de aşezare a particulelor de sol, fiind invers proporţională cu mărimea porilor (r): rezultă că textura este factorul determinant al ascensiunii capilare.

Norma udării de aprovizionare (a) - r- reprezintă cantitatea de apă administrată în afara perioadei de vegetaţie care, ţinând seama şi de precipitaţiile din iarnă, să conducă la realizarea unei umidităţi în primăvară, pe o anumită adâncime a solului, echivalentă cu capacitatea de câmp pentru apă., unde: Necesitatea aplicării udărilor de aprovizionare rezultă în momentul în care se stabileşte inegalitatea:

Norma de udare este cantitatea de apă (m 3 /ha) care se administrează la o singură udare, fiind limitată de două valori: o limită maximă – care are în vedere evitarea pierderilor de apă prin scurgerea la suprafaţă sau prin infiltraţie în adâncime; o limită minimă – pentru a evita udările prea dese care conduc la creşteri ale consumului de apă si la forţa de muncă mai numeroasă Norma de irigaţie (M) -r-reprezintă cantitatea totală de apă ce se dă unui hectar de cultură irigată. Poate să fie n nn norma lunară (m) sau n nn norma anuală (M).

Consumul de apă al plantelor: Σ(E+T) sau evapotranspiraţia - reprezintă cantitatea de apă extrasă din sol şi pierdută prin transpiraţia plantelor, la care se adaugă evaporaţia directa a apei de la suprafaţa solului. evapotranspiraţia reală optimă (ETRopt), Pentru proiectare interesează însă evapotranspiraţia reală optimă (ETRopt), care reprezintă consumul total de apă prin transpiraţia plantelor şi prin evaporaţie de la suprafaţa unui câmp cultivat, cu o umiditate a solului ce asigură o producţie agricolă mare în condiţii economice. Analizând legătura dintre consumul de apă şi elementele climatice (umiditatea relativă şi absolută a aerului, deficitul de saturaţie şi temperatura aerului) a rezultat cea mai strânsa corelaţie între consum şi temperatură.

Metodele de analiză şi elementele pe care acestea se sprijină în determinarea consumului de apă metoda Penman - bazată pe o combinaţie între bilanţul energetic şi aerodinamic; metodele Haude, Papadakis, Halstead, Hamon, Alpatiev etc. - se bazează pe legătura ce există între evapotranspiraţia potenţială şi deficitul de saturaţie al aerului sau umiditatea absolută a aerului; metodele Turc, Makkink, Jensen-Haise - se bazează pe bilanţul energetic; metodele Hargreaves, Oliver, Bouchet, Ruche au la bază corelaţia dintre evaporaţie şi evapotranspiraţie (metoda evaporimetrului şi atmometrului – bazată pe temperatură şi pe bilanţul radiativ – se proprie cel mai mult de consumul de apă al culturilor rezultat din câmpurile experimentale); metodele Hedke, Lowry-Johnson, Thorntwaite – se obţine cele mai bune rezultate pentru calculul evapotranspiraţiei potenţiale, fiind una dintre cele mai indicate, Blaney-Criddle, Quijano se bazează pe corelaţia dintre consum şi temperatură.

Formula generală de calcul a evapotranspiraţiei potenţiale (după Thornthwaite) este:

Tabel 1 Tabel 2

Bilanţul apei în plantă - reprezintă raportul dintre apa pierdută şi apa absorbită de către plantă. În lunile de vară, în solul insuficient aprovizionat cu apă se produce adeseori ofilirea plantelor în orele de amiază, dar turgescenţa frunzelor se restabileşte din nou în cursul nopţii. Plantele legumicole suportă în mod diferit pierderea de apă din ţesuturi, având fiecare o limită pe care o suportă, pentru timp scurt, numită pierderea critică. Aceasta este de 42% la morcov, 51% la castravete, 52% la tomate, 54% la fasole, 60% la ceapă, 62% la sfeclă, 65% la mazăre şi 68% la ardei (Frenyo, 1959). umiditatea atmosferică Faţă de umiditatea atmosferică, plantele legumicole reacţionează diferit. Nivelul umidităţii relative a aerului favorabil diferitelor culturi variază astfel: 80-85% la castravete, spanac, ţelină; 75-80% la varză, sfeclă, morcov, mazăre; 60-75% la tomate, fasole, ardei, vinete; 55-60% la pepene verde, ceapă, usturoi.

Etapele proiectării necesarului de apă pentru irigaţie În efectuarea calculelor trebuie să se dispună de următoarele studii privind zona care urmează a fi amenajată: studiul climatic - studiul climatic (temperaturi, precipitaţii pe un şir de minimum 25 de ani); studiul pedologic - studiul pedologic (tip sol, proprietăţi hidrofizice – capacitatea de câmp şi coeficient de ofilire, proprietăţi fizice – densitate aparentă, textura şi proprietăţi chimice ale solului pe adâncimile de calcul); studiul hidrogeologic - studiul hidrogeologic (harta cu raionarea nivelului freatic prognozat, calitatea apei freatice); calitatea apei de irigaţie - calitatea apei de irigaţie; planul de cultură, cu procentele de suprafaţă ocupată de fiecare plantă - planul de cultură, cu procentele de suprafaţă ocupată de fiecare plantă.

1. Calculul consumului de apă al culturilor (ETRopt) - se face astfel: se determină ETP după Thornthwaite din care, după corecţia cu coeficienţii caracteristici culturilor în diferite zone pedoclimatice rezultă ETRopt. Determinarea ETP necesită următoarele operaţii: - calculul indicelui termic lunar (i) (Tabel 3); - calculul indicelui termic al zonei (I); - calculul evapotranspiraţiei potenţiale ETP; - calculul ETP corectat după latitudine (Tabel 1).

Acest calcul se efectuează pentru fiecare an din şirul considerat, rezultând normele lunare şi anuale pentru fiecare cultură şi pe plan de cultură mediu ponderat, conform relaţiei: 2. Calculul normelor de irigaţie lunare şi anuale

3. Calculul normelor de irigaţie lunare şi anuale asigurate Acest calcul se face astfel: se ordonează normele rezultate în ordine descrescătoare pe fiecare lună din şirul de ani; se aleg valorile lunare şi anuale ale necesarului de apă (normele de irigaţie cu asigurările de 80% şi 50%) conform relaţiei empirice:

4. Calculul hidromodulelor de dimensionare Acest calcul se efectuează după cum urmează: se calculează hidromodulul în luna de vârf cu asigurarea de 80% pentru planta cu consum maxim: se calculează hidromodulul cu asigurarea de 50% şi 80% în luna de vârf pe plan de cultura mediu ponderat:

5. Calculul normei de udare - se efectuează conform relaţiei: Norma de udare este cantitatea de apă (m3/ha) care se administrează la o singură udare, fiind limitată de două valori: - o limită maximă – care are în vedere evitarea pierderilor de apă prin scurgerea la suprafaţă sau prin infiltraţie în adâncime; - o limită minimă – pentru a evita udările prea dese care conduc la creşteri ale consumului de apă si la forţa de muncă mai numeroasă.

STABILIREA MOMENTULUI UDĂRII (PROGNOZA ŞI AVERTIZAREA APLICĂRII UDĂRILOR) ÎN EXPLOATAREA AMENAJĂRILOR DE IRIGAŢII Una din principalele verigi tehnologice ce stă la baza obţinerii recoltelor prevăzute în documentaţiile de proiectare este aplicarea udărilor la momentul optim şi cu cantităţile de apă strict solicitate de către plante. Nerespectarea acestei condiţii conduce in mod inerent la efecte păgubitoare asupra recoltelor, însoţite şi de alte dezagremente legate de evoluţia solurilor, consumul de energie şi de forţă de muncă etc.

VARIABILITATEA CLIMATULUI NATURAL ASUPRA REGIMULUI HIDRIC Secetă meteorologică Secetă agricolă Secetă hidrologică TIMPTIMP Pornind de la neuniformităţii variabilitatea naturală a climei, în special a neuniformităţii cantităţilor de precipitaţii de la un an la altul şi management deficitar al resurselor naturale de apă a unui management deficitar al resurselor naturale de apă, cultură agricolă poate să fie afectată de trei tipuri de secetă: seceta meteorologică seceta agricolă seceta hidrologică

STABILIREA MOMENTULUI UDĂRII (PROGNOZA ŞI AVERTIZAREA APLICĂRII UDĂRILOR) ÎN EXPLOATAREA AMENAJĂRILOR DE IRIGAŢII 1. Metoda extrapolării datelor rezultate din parcele de control Procedeul gravimetric, Procedeul electrometric, Procedeul tensiometric, Procedeul neutronic 2. Metoda planificării 3. Metode bazate pe indicatori fiziologici 4. Metoda lizimetrică 5. Metoda bilanţului bazată pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor şi cel rezultat prin evaporaţie, din evaporimetre Folosirea, în centrele de avertizare, a metodei bazate pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor şi evaporaţia din evaporimetre Modalitatea de determinare a coeficienţilor de transformare (Kt) a evaporaţiei din evaporimetre în consum de apă, caracteristici diferitelor culturi irigate La elaborarea metodologiilor utilizate în ţara noastră s-au avut în vedere particularităţile amenajărilor de irigaţie, cu aplicarea udărilor prin rotaţie. La baza acestora stă consumul de apa al culturilor stabilit prin metoda bilanţului. Diferenţa esenţială constă în modul diferit de estimare a acestui consum. Procedeul gravimetric, Procedeul electrometric, Procedeul tensiometric, Procedeul neutronic

1. Metoda extrapolării datelor rezultate din parcele de control Această metodă presupune urmărirea dinamicii umidităţii solului, periodic, cel puţin o dată la 10 zile, prin diferite procedee, ulterior înlocuită prin metoda bazată pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor şi evaporaţia din evaporimetre, se foloseşte încă pentru stabilirea rezervei iniţiale din sol, precum şi pentru unele verificări pe parcursul perioadei de vegetaţie. Punctele unde se controlează umiditatea din sol sunt amplasate în parcele de control care, în totalitate, la aceeaşi cultură, constitue suprafaţa de control. Numărul de parcele echivalează cu numărul de zile în care se desfăşoară udarea în luna de vârf. După această metodologie o suprafaţă de control este reprezentativă pentru cca 500 ha din cultura respectivă, arie care poate să fi existentă în cazul unor condiţii uniforme de sol, relief şi hidrogeologie. În ceea ce priveşte mărimea parcelelor de control, suprafaţa fiecăreia luată în parte trebuie să corespundă cu suprafaţa udată într-un schimb, la udarea prin scurgere la suprafaţă sau cu suprafaţa acoperită de o aripă de ploaie în poziţie de lucru, în cazul folosirii aspersiunii ca metodă de udare.

Parcele de control

1. Metoda extrapolării datelor rezultate din parcele de control 1.1. Procedeul gravimetric Acest procedeu are la baza stabilirii rezervei de apă diferenţa de greutate dintre probele de sol în starea naturală şi după uscare. Presupune: Adâncimea totală de recoltare trebuie să coincidă cu aceea prevăzută a se umecta prin udare. Numărul de sondaje în cadrul parcelei de control este în funcţie de mărimea acesteia, asigurându-se oricum un numărul de 3 sondaje la hectar. În cazul udării prin aspersiune sondajele se amplasează pe o linie paralelă cu poziţia aripii de udare, la o depărtare de 1/4 - 1/3 din distanţa dintre poziţiile de lucru ale aripii.La udarea prin scurgere la suprafaţă sondajele sunt dispuse în diagonală pe parcela de control. În laborator probele de sol se cântăresc şi se înscriu în registrele de umidităţi, care se întocmesc pe culturi şi pe suprafeţe de control după care se introduc în etuvă timp de 8 ore, 105 o C. După uscare se efectuează din nou cântărirea probelor, apoi se trece la calculul umidităţii (U) utilizându-se relaţia: sau La stabilirea umidităţii pe profil, se face media ponderată ţinându-se seama de adâncimea de recoltare a probelor.

1. Metoda extrapolării datelor rezultate din parcele de control 1.2. Procedeul electrometric În cadrul acestui procedeu se folosesc aparate pentru măsurarea rezistenţei, alimentate de la o sursă electrică, putându-se determina rezerva de apă din sol în limitele umidităţii accesibile. Principiul de funcţionare ale acestor aparate se bazează pe relaţia dintre rezistenţa sau conductivitatea electrică a solului şi umiditatea acestuia. Elementul detector este constituit din doi electrozi încorporaţi în blocuri de gips, care se introduc în sol la adâncimile dorite, unde rămân pe tot parcursul perioadei de vegetaţie. Pentru protejarea electrozilor uneori se foloseşte o soluţie specială având la bază produse polimetrice. Legătura între cei doi electrozi şi aparat se face prin doi conductori, care la suprafaţa solului, se cuplează la bornele aparatului. Aparatul are o scală, în cadrul căreia gradaţia de la limita inferioară corespunde cu umiditatea echivalenta coeficientului de ofilire, iar gradaţia 100 reprezintă umiditatea din sol la nivelul capacităţii de câmp. În vederea calculării umidităţii în procente din greutatea solului uscat (U %), se poate folosi formula:

Un tip de aparat utilizat si la noi în ţară este cunoscut sub denumirea de Bouyoucos BN-ZA.

1. Metoda extrapolării datelor rezultate din parcele de control 1.3. Procedeul tensiometric Procedeul se bazează pe modificările tensiunii apei din sol în funcţie de grosimea stratului de apă care înconjoară particulele de sol, elementul detector îl reprezintă un corp poros din ceramică. Aparatul poartă denumirea de tensiometru şi se confecţionează pentru diferite adâncimi. Se amplasează în locul unde se are în vedere determinarea umidităţii. Tensiometrul trebuie astfel amplasat încât corpul poros să fie în zona rădăcinilor active, în strâns contact cu solul. La introducerea în pământ se are grijă să se realizeze un contact perfect între corpul poros şi sol.

1. Metoda extrapolării datelor rezultate din parcele de control 1.4. Procedeul neutronic În cadrul acestui procedeu se foloseşte sonda cu neutroni rapizi (Radium- Berillium şi Americium-Berillium). Aceasta se introduce într-un tub de aluminiu, încorporat în sol, cu caracter stabil. Determinarea umidităţii se bazează pe relaţia dintre conţinutul de apă al solului şi numărul neutronilor lenţi. Aceştia se formează în urma coliziunii neutronilor rapizi cu cei din sol. Ca urmare a acestui proces, se formează un nor de neutroni lenţi care devine constant într-un timp foarte scurt (0,01 secunde), numărul acestora depinzând de numărul moleculelor de apă din sol.

2. Metoda planificării Această metodă constă în întocmirea unui bilanţ în cadrul căruia se au în vedere datele medii multianuale, atât în ceea ce priveşte consumul de apă cât şi precipitaţiile. Se porneşte de la o rezervă de apă cunoscută, care se determină pe cale gravimetrică. În continuare, scăzând consumurile de apă rezultate la diferite culturi, pe bază de cercetări de durată din zonă (date medii) şi adăugând precipitaţiile, se stabileşte momentul udării folosind metoda bilanţului. Aceasta are avantajul că este expeditivă. În vederea simplificării volumului de calcul, rezultat din folosirea acestei formule, se pot utiliza abace cu ajutorul cărora se determină cu uşurinţă consumul mediu lunar, m 3 /ha, în funcţie de temperatura medie înregistrată.

3. Metode bazate pe indicatori fiziologici În literatura tehnică de specialitate se întâlnesc frecvent referiri cu privire la stabilirea momentului udării pe bază de indicatori fiziologici, cum ar fi forţa de sucţiune, concentraţia solului celular, gradul de deschidere a stomatelor etc. În acest scop s-au efectuat cercetări asupra tuturor culturilor, cu precădere însă la plantele hortiviticole (viţă de vie, pomi, legume). Indicatorii fiziologici au fost folosiţi pentru stabilirea momentului udării şi la speciile legumicole. Astfel, la tomate, în lunile iunie şi iulie, scăderea presiunii osmotice la 9 – 9,5 atm. indică momentul aplicării udării. În august se pot admite valori mai ridicate ale presiunii osmotice înainte de udare. Metodele bazate pe indicatori fiziologici necesită precauţii deosebite în aplicarea lor. Faptul că aceşti indicatori sunt influenţaţi, în afară de umiditate şi de alţi factori ca temperatura, soiul, vârsta plantei, metodele sunt expuse la erori, situaţia care explică în principal aria de utilizare a lor încă destul de limitată.

4. Metoda lizimetrică Metoda constă în stabilirea evapotranspiraţiei potenţiale cu ajutorul lizimetrului (evapotranspirometrului), care constitue de fapt, ca şi în cazul formulelor indirecte, un element de referinţă. Pentru a se ajunge la consumul real al plantelor este necesar a se face corelarea datelor obţinute din lizimetru cu cele rezultate în condiţii de câmp, având în vedere că în lizimetru se realizează un regim de umiditate care să satisfacă cerinţele maxime ale culturii faţă de apă, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin suprafaţa sa redusă, izolată, artificializează mult fenomenul.

5. Metoda bilanţului bazată pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor şi cel rezultat prin evaporaţie, din evaporimetre Această metodă are avantajul că înregistrează acţiunea simultană a tuturor influenţelor climatice (temperatura, radiaţia, deficitul de saturaţie etc.), care stau la baza şi a procesului de evapotranspiraţiei al culturilor. În cele mai multe cazuri evapotranspiraţia astfel determinată, denumită şi evapotranspiraţia de referinţa (ET o ), se converteşte în consum de apă cu coeficienţi de transformare, care se determină pe zone pedoclimatice pentru fiecare plantă, în diferite stadii de vegetaţie (de regula lunar). Pentru introducerea în producţie, respectiv în sistemele de irigaţie, a apărut necesară stabilirea coeficienţilor de transformare (K t ), la care s-a făcut anterior referire, pentru zonele interesate la irigaţii din ţara noastră Folosirea, în centrele de avertizare, a metodei bazate pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor şi evaporaţia din evaporimetre 5.2. Modalitatea de determinare a coeficienţilor de transformare (K t ) a evaporaţiei din evaporimetre în consum de apă, caracteristici diferitelor culturi irigate 5.3. Folosirea calculatorului electronic în prognoza şi avertizarea aplicării udărilor 5.4. Consumul total de apă al culturilor (medie multianuală) determinat pentru diferite zone pedoclimatice

5. Metoda bilanţului bazată pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor şi cel rezultat prin evaporaţie, din evaporimetre 5.1. Folosirea, în centrele de avertizare, a metodei bazate pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor şi evaporaţia din evaporimetre Pentru prognoza şi avertizarea aplicării udărilor, fiecare sistem de irigaţie este prevăzut cu un centru de avertizare. Acesta are rolul de a determina momentul udării pentru fiecare cultură, în funcţie de provizia momentană de apă din sol. În acest scop, săptămânal, se face o şedinţă cu toţi factorii interesaţi, având ca obiect modul de organizare pentru săptămâna care urmează. Totodată specialiştii de la centrele de avertizare controlează calitatea udării prin tatonare, pe baze de investigaţii directe în sol, prin utilizarea procedeului gravimetric. Pentru stabilirea momentului udării se întocmeşte un bilanţ, în care scop se foloseşte câte o fişă lunară pentru fiecare cultură. În această fişă se înscrie: luna, capacitatea de câmp pentru apă, plafonul minim, norma de udare netă şi brută şi coeficientul de transformare (Kt). Pornind de la această rezervă, în fişa bilanţului, la ieşiri, se înscrie consumul de apă zilnic al plantei, care rezultă din înmulţirea cantităţii de apă evaporată (transformată în metri cubi) cu coeficientul de transformare.

5. Metoda bilanţului bazată pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor şi cel rezultat prin evaporaţie, din evaporimetre 5.2. Modalitatea de determinare a coeficienţilor de transformare (Kt) a evaporaţiei din evaporimetre în consum de apă, caracteristici diferitelor culturi irigate Coeficienţii de transformare (Kt) rezultă la final din raportarea consumului de apă al plantelor la evaporaţia din evaporimetre. Aceşti doi parametrii se află sub influenţa directă a elementelor climatice. În plus, consumul de apă al plantelor mai este influenţat de sol (gradul de aprovizionare a acestuia cu apă, în special), de particularităţile anatomomorfologice ale fiecărei specii de plante, de stadiul de vegetaţie şi de modul de aplicare a lucrărilor de întreţinere etc. Ca urmare aceştia trebuie stabiliţi pentru fiecare zonă pedoclimatică la sortimentul de culturi care urmează a se utiliza în sistemele de irigaţie în cauză.

5. Metoda bilanţului bazată pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor şi cel rezultat prin evaporaţie, din evaporimetre Folosirea calculatorului electronic în prognoza şi avertizarea aplicării udărilor Schemă reprezentând concepţia unitară de cercetare si modul de utilizare a rezultatelor privind consumul de apă al plantelor în proiectarea şi exploatarea sistemelor de irigaţie

5. Metoda bilanţului bazată pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor şi cel rezultat prin evaporaţie, din evaporimetre Prin cercetările efectuate în reţeaua de câmpuri experimentale s-a determinat de asemenea consumul total de apă (mediu multianual). Aceste date sunt necesare în exploatarea sistemelor de irigaţii, la întocmirea bilanţului apei. Până în prezent în acest scop se folosea evapotranspiraţia potenţială, stabilită prin metode indirecte (Thorntwaite, Turc, Papadakis), care supraevaluează de fapt consumul de apă Consumul total de apă al culturilor (medie multianuală) determinat pentru diferite zone pedoclimatice